Știri
Page: 25
Aliona Rusnac a fost numită în funcția de secretară de stat la Ministerul Mediului. Doamna Rusnac deține titlul de doctor în drept, conferențiar universitar, avocată. Are studii economice în domeniul financiar-bancar. De asemenea, este expertă națională în domeniul mediului, drepturilor omului, societății civile și bunei guvernări. Are experiență în implementarea proiectelor internaționale privind adaptarea la […]
Secretarul de stat, Grigore Stratulat participă în perioada 29-30 martie 2023 la forumul regional pentru dezvoltare sustenabilă, care se desfășoară la Geneva, Elveția. Evenimentul întrunește segmentul de politici la nivel înalt, care urmărește stabilirea unui echilibru și soluționarea provocărilor din regiune, pe fundalul multiplelor crize. Timp de 2 zile, oficialii statelor din regiune au oportunitatea […]
Compania energetică germană EnBW și-a anunțat intenția de a renunța treptat la cărbune până în 2028, cu șapte ani mai devreme decât era prevăzut. Șeful companiei, Andreas Schell, a declarat acest lucru într-un interviu pentru Handelsblatt publicat luni. „Plănuim să eliminăm treptat cărbunele în 2028”, a spus Shell, amintind că grupul planifica anterior să devină […]
Oamenii de știință estimează că în prezent există peste 171 de trilioane de bucăți de plastic care plutesc în oceanele lumii. Acest plastic cauzează moartea peștilor și a animalelor marine și chiar ajunge în oameni, iar pentru ca plasticul să devină ceva mai puțin dăunător va fi nevoie de secole. În 2005, numărul obiectelor din […]
O treime din consumul anual de energie electrică a spitalului raional Sîngerei va fi generată de un sistem fotovoltaic, instalat pe acoperișul instituției cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova și al Facilității Globale de Mediu (GEF). Instalația a fost dată în exploatare astăzi, 27 martie 2023, și are o putere […]
În perioada 22-24 martie 2023, la sediul ONU din New York, Statele Unite ale Americii s-a desfășurat Conferința ONU privind apa, unde ministra Mediului Rodica Iordanov avut posibilitatea desfășurării unor întrevederi bilaterale, în cadrul cărora au fost abordate aspecte importante și prioritare domeniului resurselor de apă din Republica Moldova. Cu Laszlo Borbely, Consilier de Stat, […]
Comisia globală pentru economia apei estimează că cererea de apă dulce va depăși oferta cu 40 % până la sfârșitul acestui deceniu. Această situație este afectată de utilizarea nesustenabilă a resurselor de apă, de problemele legate de alocarea investițiilor și de ajutorul insuficient acordat țărilor în curs de dezvoltare. Raportul a fost publicat înaintea Conferinței […]
Primarii din raionul Criuleni s-au întâlnit cu secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat și au discutat despre provocările în domeniul protecției mediului. Implicarea activă în plantarea viitoarelor păduri, managementul integrat al resurselor de apă, gestionarea deșeurilor sunt măsurile privind adaptarea la schimbările climatice, care an de an accelerează. Secretarul de stat, Grigore […]
Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, UNICEF, a emis o declarație pentru a atrage atenția asupra situației catastrofale a apei potabile și a consecințelor sale tragice. Potrivit dpa, documentul notează că peste 1.000 de copii cu vârsta sub cinci ani mor în fiecare zi în întreaga lume din cauza unor boli cauzate de apa potabilă contaminată, […]