Acum în direct

Title

Artist

Ministra Iordanov a avut o întrevedere cu subsecretarul de stat SUA, Jose W. Fernandez

Scris de la 10 februarie 2023

Astăzi, Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a avut o întrevedere cu subsecretarul de stat SUA pentru creștere economică, energie și mediu, Jose W. Fernandez, aflat într-o vizită oficială la Chișinău. Oficialii au discutat despre provocările din domeniul mediului și perspectivele dezvoltării energia regenerabilă în Republica Moldova.

Aflându-se pentru prima dată în Republica Moldova, subsecretarul de stat SUA pentru creștere economică, energie și mediu, Jose W. Fernandez a fost interesat de progresul țării noastre privind programul de împădurire, gestionarea deșeurilor, dezvoltarea energiei regenerabile și viziunile Ministerului în contextul diminuării poluării cu plastic. Mai mult, dl. Jose W. Fernandez a dorit să afle cum poate ajuta Moldova pentru a deveni mai rezilientă și sustenabilă.

Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a ținut să precizeze că, domeniul mediului a fost mulți ani neglijat, acum este o prioritate națională, respectiv proiectele sustenabile de mediu necesită  eforturi considerabile de ordin politic și legislativ‚ inclusiv resurse financiare foarte mari, de aceea, Moldova își întărește eforturile bugetare și, totodată, mizează mult pe partenerii de dezvoltare.  La moment, Ministerul Mediului promovează și implementează programe strategice, în special, revitalizarea râurilor mici, managementul deșeurilor, extinderea suprafețelor împădurite. Printre necesitățile urgente ministra a enumerat întărirea capacităților în domenii noi de dezvoltare,  atragerea resurselor  financiare pentru domeniile investiționale de mediu și dotarea laboratoarelor de mediu și echiparea instituțiilor de control și monitorizare.

La întrunire a participat și Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon. Domnia sa a precizat că în luna martie curent, atunci când Moldova va desfășură o nouă campania de împădurire și pe plan mondial este marcată luna pădurii, un grup de voluntari ai organizației internaționale ”Corpul păcii”  vor planta puieți  prin contribuirea la implementarea programului de extindere și reîmpădurire a țării.

Ministra și-a exprimat recunoștința pentru interesul și sprijinul manifestat. De asemenea, dna Iordanov i-a asigurat pe oficiali de cooperare și deschidere.

Sursa:mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist