Acum în direct

Title

Artist

Ucrainenii cer pedepsirea Rusiei pentru crime de mediu

Scris de la 4 noiembrie 2022

ONG-ul din Ucraina„UAnimals” a creat o petiție prin care solicită pedepsirea țării agresoare pentru crime de mediu. Petiția a fost adresată ONU și Parlamentului European.

„Facem apel la Parlamentul European, la Națiunile Unite, la parlamentele statelor partenere, la organizațiile și instituțiile internaționale să condamne acțiunile Rusiei, să contribuie la stoparea crimelor de mediu, să impună sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, să contribuie la restabilirea siguranței ecologice a Ucrainei și a mediului înconjurător și să contribuie la refacerea ecosistemului ucrainean, inclusiv prin utilizarea instrumentului de reparații”, se arată într-un comunicat al UAnimals.

Ostilitățile active și ocuparea unei părți a teritoriului au un impact negativ asupra mediului. Rușii distrug animalele și mediul înconjurător. Organizația amintește că rușii au ocupat 8 rezervații și 12 parcuri naționale. Iar 20% din zonele protejate din Ucraina sunt afectate de operațiuni militare.

Ecologiștii sugerează că sute de mii de animale sălbatice au fost ucise în parcurile naturale.  În același timp, peste 6 milioane de animale domestice au fost ucise din cauza invaziei rusești.

În plus, conform estimărilor preliminare ale Inspecției Ecologice de Stat din Ucraina:

aproape 183 de mii de metri pătrați de sol sunt contaminați cu substanțe nocive;

peste 2 milioane de metri pătrați de teren sunt acoperiți cu resturi de obiecte și muniție distruse

peste 680 de mii de tone de produse petroliere au ars în timpul bombardamentelor, ceea ce a dus la o poluare semnificativă a aerului;

peste 23 de mii de hectare de pădure au fost arse de rachete sau obuze. Va fi nevoie de cel puțin 10 ani pentru a reface o parte din suprafața forestieră.

Din cauza aviației și marinei rusești, pe suprafața Mării Negre există o pată de petrol cu o suprafață de peste o mie de metri pătrați. Din cauza sonarelor submarinelor și a ambarcațiunilor rusești de suprafață dotate cu sonare, există o reducere semnificativă a populației de mamifere marine. Cel puțin 50 de mii de delfini din Marea Neagră au pierit.


Acum în direct

Title

Artist