Acum în direct

Title

Artist

UE// Undă verde în Cociulia cu sprijinul Uniunii Europene

Scris de la 18 februarie 2021

Proiectul „În Cociulia – Mergem pe undă verde !” este implimentat de A. O. «Rădăcini Solidare»  prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și vine în soluționarea  problemelor  majore pentru locuitorii satului Cociulia.

Potrivit echipei de implementare a proiectului în Cociulia se atestă o  implicare pasivă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local și  nivelul slab de conștientizare a localnicilor asupra subiectului de eficiență energetică.  Exemplu servește starea deplorabilă a instituției culturale care nu corespunde normelor de eficiență energetică. Echipa A. O. «Rădăcini Solidare» este sigură că prin implementarea proiectului se va răspunde la o nevoile stringente a comunității. Astfel, Căminul Cultural „Mihai Batîr” va deveni pentru cociuleni locul central de socializare, dezvoltare și promovare a tradițiilor.

Până la moment, au fost implementate două activități importante ale proiectului :

Prima activitate include implicarea cetățenilor (bărbați și femei, tineri, persoane din grupuri social vulnerabile) și lideri formali din satul Cociulia în procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare locală pentru următorii 5 ani. În cadrul acestei activități au fost desfășurate mai multe întâlniri cu cetățenii din diferite domenii de activitate și categorii sociale, care au creat „Comitetul de Dezvoltare Locală”, unde s-a lucrat asupra planului strategic, acest proces fiind ghidat de către un expert. Astfel, după trei luni de lucru asupra planului strategic, au avut loc audierile publice ale „PLANULUI STRATEGIC de dezvoltare social-economică a satului Cociulia pentru anii 2021 – 2025”

Lucrări de termoizolare la Căminul Cultural „Mihai Batîr”

La moment în desfășurare au loc lucrări de sporirea eficienței energetice a căminului cultural  prevăzute de proiect și anume: instalarea sistemului de căldură și termoizolarea exterioară,  finanțate din sursele UE, bugetul local și donații din diasporă.

Potrivit  membrilor A. O. «Rădăcini Solidare» pentru luna mai sunt  prevăzute mai multe activități cu implicarea tinerilor din gimnaziu, populației mature și cu primăria Cociulia axate pe subiecte de eficiență energetică.

Asociația Obștească Media Grup MERIDIAN este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Acum în direct

Title

Artist