Acum în direct

Title

Artist

La Cărpineni, prin intermediul proiectului AGREED au fost instalate 63 bănci stradale

Scris de la 18 februarie 2021

Asociația Comunitară „Lângă Noiʺ a implementat cu succes proiectul: „Sporirea gradului de participare civică al cetăţenilor în procesul decizional local pentru instalarea mobilierului stradal din s. Cărpineniʺ din cadrul programului „Agreed Project – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA (Association of Local Democracy Agencies).

Proiectul a pornit de la faptul că localitatea Cărpineni se întinde pe o suprafață mare, iar distanța de la un capăt de sat până in centrul localității unde sunt concentrate instituțiile publice poate să ajungă chiar și la câțiva kilometri. La moment populația majoritară din comunitate este constituită din pensionari, mame cu copii și elevi, care pentru a se deplasa în centrul satului au nevoie de un popas.

Scopul proiectului dat constă în sporirea cooperării și consolidarea capacităților APL și a societății civile pentru soluționarea în comun a problemelor locale prin implicarea actorilor comunitari din societatea civilă.

Dintre obiectivele proiectului remarcăm: îmbunătăţirea accesului cetățenilor la instituțiile publice și de menire socială, culturală și economică, consolidarea democrației locale și integrarea inter-culturală și de vârstă a locuitorilor satului Cărpineni prin participarea cetățenilor la selectarea străzilor unde au fost instalate băncile, sporirea încrederii cetățenilor în capacitatea de soluționare a problemelor de către autoritățile locale.

Membra echipei de implementare a proiectului Veronica Li Șui Cean a declarat pentru EcoFM că în perioada de implementare a proiectului au fost convocate 20 de ședințe și un sondaj cu locuitorii comunității pentru determinarea locaţiei concrete de amplasare a băncilor:

Veronica Li Șui Cean, membra echipei de implementare

Potrivit ei, cea mai importantă activitate a proiectului cu final fizic palpabil a fost a fost instalarea a 63 de bănci din metal pe douăzeci de străzi din localitate. Cetățenii au participat plenar la acest exercițiu de implicare în dezvoltarea comunitară. Pentru a promova rezultatele proiectului echipa de implementare a colaborat cu stația radio locală ʺPro Mingirʺ.

În urma implimentării proiectului potrivit echipei au fost atinse anumite rezultate:

  • a sporit accesul populației la serviciile instituțiilor publice și private;
  • a sporit gradul de implicare a cetățenilor în luarea deciziilor;
  • a crescut nivelul de încredere a cetățenilor în capacitatea de soluționare a problemelor locale de către APL;
  • gradul sporit de transparență a procesului decizional și informare a populației.

După finalizarea proiectului, băncile au fost date în gestiunea Primăriei, care  va asigura durabilitatea prin alocarea resurselor financiare din fondul de amenajare și dezvoltare a teritoriului, din cadrul bugetului local. Sustenabilitatea infrastructurii create va fi asigurată prin întreținerea în stare bună a băncilor și a spațiilor adiacente de către ÎM Cărpineni Servicii, căreia îi este delegat de către APL, serviciul de salubrizare a spațiilor publice prin menținerea curățeniei.

Acest material este realizat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA Europa, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de NED – Fondul Național pentru Dezvoltare


Continuați să citiți

Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork