Acum în direct

Title

Artist

Republica Moldova marchează Săptămâna Verde Europeană 2020

Scris de la 19 octombrie 2020

19 octombrie 2020, Chișinău – În perioada 19-23 octombrie curent, Republica Moldova marchează Săptămâna Verde Europeană 2020. Tematica anului curent fiind natura, biodiversitatea și Pactul Verde European, având scopul de a evidenția contribuția biodiversității la dezvoltarea economiei, sănătatea societății, precum și  stimularea redresării durabile. De asemenea, tematica de bază este o ocazie de a regândi relația omului cu natura, a sublinia activitățile umane nesustenabile ce determină pierderea biodiversității și provoacă criza ecologică, care sunt implicațiile pentru economia și societatea noastră și cum ar putea fi modificat acest lucru.

În acest context, în cadrul Săptămânii Verzi a UE va fi examinat modul în care o serie de politici ale Uniunii Europene, inclusiv, Pactul Verde European, poate ajuta la protejarea, restabilirea și gestionarea durabilă a naturii în Republica Moldova, lăsându-i spațiu de recuperare și prosperare.

  Totodată, Săptămâna Verde Europeană 2020 din acest an va acționa, de asemenea, ca o etapă importantă de pregătirii a Conferinței părților (COP 15) la Convenția privind diversitatea biologică, planificată pentru 2021, unde liderii mondiali vor adopta un nou plan de acțiune pe 10 ani pentru biodiversitate – un nou acord global pentru oameni și natură.

 Totodată, pe lângă conferințele la nivel înalt de la Lisabona și Bruxelles, programul va include, de asemenea, o serie de evenimente și acțiuni ale partenerilor care au loc în întreaga Europa, iar părțile interesate și publicul larg sunt încurajați să se implice „practic” prin participarea la o serie de activități online și de socializare.

 În Republica Moldova în perioada 19-23 octombrie curent este planificată o campanie națională de comunicare și informare pentru conservarea biodiversității și a mediului înconjurător cu privire la Săptămâna Verde Europeană și Pactul Verde European pentru Moldova.  

Notă: Deschiderea oficială a Săptămânii Verzi Europene 2020 la avea loc la Lisabona – Capitala Verde Europeană 2020 – pe data de 19 octombrie 2020. Savanți de talie internațională și înalți funcționari se vor întruni într-o conferință de o zi pentru a discuta tendințele curente și viitoare ale biodiversității și pentru a sublinia importanța ei pentru societate și economie. Ei vor evalua rolul pe care aceasta îl poate juca în sprijinul restabilirii post-pandemice, creând noi locuri de muncă și contribuind la o dezvoltare durabilă. Conferința va evidenția politicile UE, cum ar fi Pactul Verde European și rolul lor în protecția și restabilirea naturii.

Sursa: www.madrm.gov.md


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork