Autor: EcoFM
Page: 55
Astăzi, 6 iunie 2022, a început misiunea Programului ONU pentru Dezvoltarea Industrială (UNIDO) cu o vizită la Ministerul Mediului, la inițiativa EU4Environment Green Economy. Întrunirea a fost organizată în contextul necesității de a promova eficiența resurselor, producerea mai pură și crearea parcurilor eco-industriale. În cadrul întrevederii a fost subliniat faptul că, Ministerul Mediului lucrează la armonizarea cadrului legal care […]
La umbra copacilor, într-un loc care ne aduce aminte de pădure, cu muzică pe viniluri la un volum discret, împărțit în zone de odihnă în hamace, expoziții interactive, iarmaroc, discuții, distracții și cu un concert al formației SunSay (Ucraina) – astfel a început în acest an Festivalul Ziua Mondială a Mediului. După doi ani de […]
Parlamentul Republicii Moldova a votat, în a doua lectură, legea împotriva ştirilor false. Proiectul anti-fake news prevede modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova. În lege vor fi incluse noțiuni de „dezinformare”, dar și prevederi conform cărora furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale […]
Oamenii de știință au descoperit un arbore imens într-o pădure din Chile, care ar putea avea aproape 5.500 de ani. Aceasta înseamnă că recordul pentru vârsta celui mai bătrân copac de pe planetă a fost doborât, potrivit Reuters. Experții cred că Fitzroya are aproximativ 5484 de ani. Diametrul trunchiului gigant este de 4 metri. Oamenii […]
În perioada 30 mai – 5 iunie 2022, se desfășoară Săptămâna Verde Europeană. Împreună vom marca și promova importanța acțiunilor comune pentru planetă cu accent pe economie verde circulară și conservarea biodiversității. Săptămâna Verde a UE este o oportunitate anuală de a dezbate politica europeană de mediu cu factorii de decizie politică, ecologiști de top […]
Juristul și avocatul Oleg Palii are experiență de peste 24 de ani în domeniul azilului. Este directorul executiv al Centrului de Drept al Avocaților, care este unicul partener juridic al Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați pe teritoriul RM de la fondarea acestuia în 1998. Echipa Centrului oferă asistență juridică gratuită solicitanților de azil, refugiaților, persoanelor cu […]
Formația SunSay (Ucraina), al cărei lider este Andrei Zaporojeț, fostul vocalist al celebrei trupe „5’Nizza”, vine la Chișinău și va cânta pe 4 iunie la Festivalul Ziua Mondială a Mediului. Binecunoscut publicului pentru versurile proiectului 5’Nizza, ” Я солдат, солдат забытой богом страны.Я герой, скажите мне, какого романа”, SunSay cântă muzică fusion-funk-reggae – despre pace, conștientizare, […]
Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a avut astăzi, 24 mai 2022, o întrevedere cu reprezentanții Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD), în cadrul căreia s-a discutat despre reîmpădurire, gestionarea durabilă a pădurilor și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă. În aceste sectoare, AFD va oferi o gamă largă de instrumente de finanțare și expertiză tehnică, inclusiv: împrumuturi […]
Cum ar putea o comunitate să transforme deșeurile dintr-o problemă în resursă, ce ar putea face pentru utilizarea rațională a rezervelor de apă, cum să aplice reglementările legislative din domeniul mediului, cum să evalueze impactul de mediu și cum trebuie să integreze aspectele de gen în activitățile de mediu? Acestea, dar și alte subiecte au […]