Autor: EcoFM
Page: 129
Compania americană Apple intenționează să reducă emisiile de dioxid de carbon la zero pe întregul lanț de producție al tehnologiei sale în termen de 10 ani. Declarația corespunzătoare este publicată pe site-ul companiei. Conducerea companiei subliniază că până acum toate birourile Apple și centrele de date din întreaga lume funcționează deja pe bază de energie […]
La 24 iulie a continuat ciclul de seminare în cadrul proiectului „Crearea Centrului multifuncțional „Dezvoltare durabilă pentru Zona Ramsar „Nistrul de Jos”, implementat de A.O. ”Renaşterea Rurală” în parteneriat cu A.O. ”Parcurile Viitorului” și Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova în cadrul programului de Granturi Mici (PGM) „Cetățeni activi pentru protecția mediului”, gestionat de AO EcoContact cu suportul […]
Marți în satul Ștefănești raionul Ștefan Vodă, în cadrul unei mesei rotunde, a fost lansat proiectul „Transparență și participare – temelia unei bune guvernări locale”, implementat de Mișcarea Ecologistă Ștefan Vodă în parteneriat cu primăria Ștefănești, finanțat de Asociația Europeană pentru Democrație Locală ALDA. Scopul proiectului se rezumă la dezvoltarea unui sistem de guvernare locală […]
Invitații dimineții sunt Silviu Răcilă, președinte al Asociației Obștești Renaşterea Rurală și Andrei Cojocaru, antreprenor.Emisiune realizată în cadrul proiectului „Crearea Centrului multifuncțional „Dezvoltare durabilă pentru Zona Ramsar „Nistrul de Jos” care este realizat de Asociația Obștească Renaşterea Rurală în parteneriat cu Asociația Obștească ”Parcurile Viitorului” și Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova în cadrul programului de Granturi Mici (PGM) „Cetățeni activi […]
Umanitatea se poate confrunta cu extincția a aproximativ un milion de specii de animale și plante până la sfârșitul secolului XXI, dacă nu sunt luate măsurile necesare pentru protejarea biodiversității. Acest lucru a fost anunțat de directorul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Inger Andersen. „Trebuie să menținem biodiversitatea. Acum există 8,7 milioane […]
Oamenii de știință europeni au întocmit prima hartă detaliată a concentrației diferitor radionuclizi în solul Europei, care au ajuns acolo în a doua jumătate a secolului XX ca urmare a testelor nucleare atmosferice, precum și a accidentelor la diverse instalații. Studiul a fost publicat de revista științifică Scientific Reports. „Un număr mare de substanțe radioactive […]
Fostul vicepreședinte al SUA, Joseph Biden, dacă va fi ales șeful statului la alegerile din noiembrie, intenționează să asigure o investiție de 2 trilioane de dolari pentru patru ani, în transferul energiei naționale către surse ecologice. Acest lucru a fost declarat de agenția de știri Bloomberg. Potrivit acesteia, democratul Biden își propune să transfere Statele […]
Corporația britanică Diageo, care deține brandul de whisky Johnnie Walker, a anunțat că din anul 2021 băutura va fi vândută exclusiv în sticle din hârtie. Acest lucru a fost anunțat de companie într-un comunicat de presă, Diageo susține că sticla este fabricată 100% din material reciclat pe bază de celuloză, fără a fi nevoie de […]
Populația de elefanți din Vietnam este în scădere rapidă. Dacă la începutul anilor ’90 numărul lor în jungla țării era estimat în mii, acum rămân doar aproximativ 150 dintre acestea. Conform calculelor Institutului Vietnamez de Ecologie și Bioresurse, în urmă cu aproximativ 30 de ani, peste 2 mii de elefanți sălbatici trăiau în țară, unde […]