În gheața arctică au fost găsite urme toxice ale noilor freoni
Scris de EcoFM la 15 mai 2020
Oamenii de știință canadieni au descoperit că compușii toxici ai fluorului și acizilor organici, care sunt folosiți ca substituent pentru freoni, se acumulează de câteva decenii în gheață arctică. Rezultatele cercetărilor au fost publicate de revista științifică Geophysical Research Letters.
„În ultimele decenii, ponderea acestor substanțe chimice în ecosisteme a crescut dramatic. Pentru prima dată, am urmărit cum se răspândesc. Pentru prima dată, analizele noastre sugerează că interzicerea freonior„ vechi „a dus la depozitarea substituienților în Arctica. Aceasta este o ilustrare excelentă a consecințelor imprevizibile ale unor astfel de măsuri „, a declarat Cora Young, unul dintre autorii studiului, profesor asociat la Universitatea York din Toronto (Canada).
Freonii sunt compuși de hidrocarburi, fluor și alți halogeni, oamenii de știință i-au descoperit în urmă cu aproape o sută de ani. Până la mijlocul anilor ’80, freonul a fost folosit aproape universal, ca agent frigorific și componentă ale materialelor de construcție. Cu toate acestea, după ce savanții au stabilit că freonii distrug stratul de ozon și au reușit deja să genereze gaura deasupra Antarcticii, comunitatea a bătut alarma.
După lungi negocieri internaționale, producerea și utilizarea celor mai periculoase varietăți de freoni la nivel global au fost interzise în temeiul Convenției de la Viena din 1985 și a Protocolului de la Montreal din 1987. În urmă cu patru ani, climatologii au înregistrat pentru prima dată semne că, datorită acestui fapt, modificările au scăzut, iar starea stratului de ozon s-a îmbunătățit.
Aceste acorduri au obligat industriașii să dezvolte noi tipuri de freoni pentru utilizare. Ei nu distrug ozonul, dar, în același timp, așa cum au aflat recent savanții în domeniul climei, acestea rămân a fi cele mai puternice gaze cu efect de seră. Freonii acționează asupra atmosferei de zeci de mii de ori mai puternic decât dioxidul de carbon.
Young și colegii ei au aflat despre o altă consecință neașteptată a Protocolului de la Montreal. Cercetătorii au studiat probe de gheață care s-au format pe parcursul a patru decenii în două colțuri diferite ale Arcticii canadiene. Oamenii de știință au fost interesați de substanțele toxice și periculoase din aceste depozite și modul în care concentrația lor s-a schimbat în timp.
Analizând compoziția diferitelor orizonturi de gheață, ecologiștii au observat că în ultimele trei decenii, proporția de molecule toxice care constau din fluor și diverși compuși organici a început să se majoreze. Young și colegii ei au descoperit acest lucru atrăgând atenția asupra faptului că concentrația acestor compuși în gheață a început să crească brusc în anii 90, când freonii clasici au început să fie înlocuiți de alte tipuri de compuși ce conțin fluor. Gheața arctică conține o mare concentrație de una dintre subclasele de astfel de substanțe, așa-numiții acizi carboxilici perfluorurati.