În Abu Dhabi a fost expus cel mai mare mozaic din deșeuri
Written by EcoFM on 10 februarie 2020
Cel mai mare mozaic din deșeuri reciclate din lume a fost realizat în orășelul-eco Masdar din Abu Dhabi. Un obiect de artă care reflectă progresul în dezvoltarea Emiratelor Unite, cu o suprafață de 1015 metri pătrați , sau de mărimea a două terenuri de baschet, a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness.
A fost necesară mai mult de o lună pentru a crea opera: sticlele din plastic, conservele și bucățile de carton colectate în Abu Dhabi au fost utilizate ca consumabile – peste 90 de mii de piese în total. La proiect au participat rezidenți și angajați ai orașului Masdar, precum și elevi din școlile din apropiere.
Prezentarea proiectului a fost dedicată deschiderii Săptămânii dezvoltării durabile din Abu Dhabi, care a aut loc în luna ianuarie. Scopul mozaicului este de a atrage atenția publicului asupra problemei producerii deșeurilor și de a-i încuraja să contribuie la conservarea mediului prin reducerea deșeurilor și a reciclării materialelor. Mozaicul va rămâne expus pentru câteva luni și este clar vizibil de pe puntea de observare Masdar City, apoi, materialele vor fi colectate și trimise pentru prelucrare.