Executivul a aprobat modificarea unor hotărâri de Guvern privind managementul asistenței financiare în domeniul mediului
Scris de EcoFM la 7 iunie 2023
La inițiativa Ministerului Mediului, Executivul a aprobat modificarea Hotărârii Guvernului referitoare la Regulamentul privind modul de administrare a Fondului Național de Mediu (FNM). Modificările au fost necesare în vederea deblocării plăților restante formate către beneficiarii FNM.
Conform modificărilor aprobate, în sarcina Instituției Publice Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului va reveni realizarea tuturor procedurilor administrative de examinare a cererilor de finanțare, monitorizarea și evaluarea rezultatelor proiectelor. Prin urmare, Ministerul Mediului, în calitate de fondator al Instituției Publice Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, va recepționa cererile de plată ale Oficiului, însoțite de documentele confirmative, și va efectua plățile în conformitate cu prevederile Legii 181/2014.
Sursa:mediu.gov.md