Un trib străvechi amenințat cu dispariția din cauza producției de baterii auto
Scris de EcoFM la 7 aprilie 2023
Un trib din Indonezia, care nu are niciun contact cu restul civilizației, ar putea dispărea din cauza unui proiect impresionant de extragere a metalelor care sunt apoi folosite în producția de baterii.
Grupul pentru drepturile omului Survival acuză nu doar companiile miniere și oficialii guvernamentali, ci și producătorii de automobile, inclusiv Tesla.
Se presupune că giganții minieri multinaționali sunt cu ochii pe insula indoneziană Halmahera. În pădurile din interiorul insulei trăiesc 300-500 de membri ai tribului O’Hongana Manyawa.
Cele mai mari rezerve de nichel neexploatate au fost găsite pe pământurile lor. Pe măsură ce cererea de mașini electrice în lume continuă să crească, există temeri că insula va deveni un loc de exploatare a acestui metal. Un reprezentant al tribului a declarat: „Dacă nu mai există pădure, nu mai existăm și noi. Nu îmi dau acordul pentru aceste lucrări. Nu vrem să renunțăm la pădurea noastră”.
„Weda Bay Nickel”, deținută parțial de gigantul minier francez „Eramet”, ar fi început să exploateze pe insulă în 2019 și se așteaptă să își extindă activitatea în viitorul apropiat. De asemenea, Survival raportează că gigantul chimic german BASF planifică să se asocieze cu Eramet pentru a construi o rafinărie de petrol în Halmaher, ceea ce ar putea încălca drepturile tribului asupra teritoriului.