Primul lot cu lemn de foc din România a ajuns în Republica Moldova
Scris de EcoFM la 1 februarie 2023
Întreprinderile pentru silvicultură, subordonate Agenției ,,Moldsilva”, vor transporta, începând cu ziua de astăzi, lemn de foc din România, prin punctele vamale Stânca-Costești și Albița-Leușeni. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) a achiziționat un volum de 2.100 m.c. de masă lemnoasă din România ce va fi distribuit gratuit veteranilor de război, pensionarilor de peste 70 ani, persoanelor cu dizabilități, familiilor care au persoane refugiate la întreținere și centrelor de plasament.
Lemnul va ajunge la primării, iar de acolo va fi distribuit persoanelor incluse în program.
Executivul de la Chișinău a rugat Guvernul de la București să contribuie la acoperirea deficitului de lemn din rezervele Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. În acest sens a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui volum de 2.100 m.c., cheltuielile fiind suportate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Este o primă tranșă de lemn achiziționat din România, la necesitate vor fi contractate și alte volume.
Anterior, și alte organizații internaționale au contribuit la asigurarea cu lemn de foc a familiilor vulnerabile din Cahul, Soroca și alte localități.
Prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, aprobată astăzi, s-a permis consumatorilor noncasnici procurarea a până la 200 de metri steri de lemn de foc, din specii moi și rășinoase, pentru uz propriu.
Sursa: mediu.gov.md