Acum în direct

Title

Artist

Ședință la Președinție, obiectivul național – extinderea pădurilor

Scris de la 30 ianuarie 2023

Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, împreună cu angajați ai 24 de întreprinderi silvice au avut o întrevedere cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Subiectul ședinței a fost axat pe acțiunile de reabilitare a fondului forestier național.

Participanții au vorbit despre Programul de împădurire, o prioritate a țării noastre, și despre modalitățile prin care realizarea acestuia poate fi accelerată. La fel, au fost trasate principalele acțiuni pe care instituțiile implicate trebuie le pună în practică în următoarele luni.

Programul național de extindere și reabilitare a fondului forestier, inițiat de către Președinta Maia Sandu, prevede creșterea suprafeței pădurilor din țara noastră pentru a spori reziliența la schimbările climatice, precum și pentru a conserva și dezvolta resursele forestiere naționale. Astfel, Programul urmează să fie aprobat în scurt timp de către Guvern și prevede activități extinse de plantare a arborilor și puieților și reabilitarea vegetației forestiere pe o suprafață de cel puțin 145 mii hectare pentru următorul deceniu.

Mâine, 31 ianuarie 2023, la Ministerul Mediului vor avea loc consultări publice privind Programul Național de extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru 2023-2032. 

Sursa:mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork