UE a adoptat legea privind regenerarea naturii
Written by EcoFM on 17 iulie 2023
Uniunea Europeană (UE) și-a consolidat politicile de mediu prin adoptarea unei legi privind regenerarea naturii care va ajuta statele membre să realizeze obiectivele privind clima și biodiversitatea stabilite prin Acordul de la Paris din 2015 și prin acordul global privind biodiversitatea încheiat la sfârșitul anului trecut.
Noile măsuri merg dincolo de simpla conservare a speciilor și ecosistemelor existente. Legea oferă instrucțiuni celor 27 de state membre ale UE să identifice modalități de refacere a unor suprafețe mari de păduri, zone umede, pășuni și câmpuri deteriorate, precum și a râurilor, lacurilor și oceanelor. Obiectivul este de a reface 20 % din terenurile și mările UE până în 2030 și toate ecosistemele degradate până în 2050.
Legea privind restaurarea naturii a fost prezentată de Comisia Europeană (CE) în iunie 2022. Partidul Popular European (PPE), cel mai mare grup de parlamentari europeni, a inițiat o campanie împotriva legii. Opozanții au ridicat o serie de obiecții. Aceștia au susținut că o astfel de lege ar amenința securitatea alimentară și agricultura și ar acționa împotriva obiectivelor Europei în materie de energie regenerabilă, prin reducerea capacității surselor de energie hidroelectrică și bioenergie. Cu toate acestea, legea a fost adoptată cu 336 de voturi pro, 300 de voturi împotrivă și 13 abțineri.
The Guardian relatează că oamenii de știință au respins afirmația conform căreia regenerarea naturii este inoportună pentru domeniul alimentar și economic. O scrisoare deschisă semnată de 6.000 de oameni de știință a declarat că oponenții legii „nu că nu au dovezi științifice, dar chiar le contrazic”. Aceștia au remarcat studiile care demonstrează că refacerea naturii ar îmbunătăți securitatea alimentară, ar stimula pescuitul, ar crea locuri de muncă și ar economisi bani.
„Organizațiile de lobby pot genera oricât de multă dezinformare doresc. Dar atunci când politicienii merg împotriva științei, trebuie să intervenim”, a declarant Guy Peer, biolog la Centrul Helmholtz pentru cercetare în domeniul mediului, Germania.