Previziunile meteorologice mai precise vor contribuie la reducerea emisiilor nocive
Scris de EcoFM la 4 aprilie 2023
Eficiența surselor de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară, hidraulică sau eoliană, depinde în mod direct de activitatea serviciilor meteorologice, hidrologice și climatice, afirmă Organizația Meteorologică Mondială (OMM). Experții săi s-au alăturat campaniei de trecere la „zero emisii”. Luni, aceștia au publicat un nou raport la această temă.
„Zero” emisii înseamnă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la o cantitate care este absorbită în întregime în mod natural – cum ar fi oceanele și pădurile. OMM reamintește că numai prin reducerea drastică a emisiilor în următorii ani și decenii comunitatea internațională va putea să mențină creșterea temperaturii globale în limita a 1,5 grade Celsius, așa cum este stipulat în Acordul de la Paris privind clima, și să evite o catastrofă climatică.
„Pentru a limita creșterea temperaturii la 1,5 grade Celsius, producția de energie trebuie să se restructureze radical și să treacă de la arderea combustibililor fosili la surse regenerabile, cum ar fi energia eoliană, solară și hidraulică”, a declarat Elena Manaenkova, director general adjunct al OMM.
Experții OMM subliniază că serviciile meteorologice pot juca un rol semnificativ în reducerea emisiilor. De exemplu, prognozarea cât mai exactă a vremii va contribui la utilizarea mai eficientă a energiei solare sau eoliene.
„Sursele de energie regenerabilă sunt guvernate de condițiile meteorologice și climatice, astfel încât rolul serviciilor meteorologice și climatice este crucial pentru tranziția energetică”, a declarat Manaenkova.
Investițiile în îmbunătățirea acestor servicii vor asigura, de asemenea, că infrastructura energetică este rezistentă la evenimente climatice extreme.
În ultimul raport al său, Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice a raportat că ultimul deceniu a fost mai cald decât orice altă perioadă din ultimii 125.000 de ani și că emisiile globale de gaze cu efect de seră au continuat să crească rapid în ultimul secol. Aproximativ 73% din emisiile nocive provin din sectorul energetic, industrie, transporturi și servicii de construcții rezidențiale. În același timp, cererea de aprovizionare cu energie este în continuă creștere.
Potrivit experților, limitarea schimbărilor climatice este încă la îndemâna omului. Prin reducerea substanțială a emisiilor, inclusiv a gazelor cu efect de seră, calitatea aerului poate fi îmbunătățită semnificativ pe termen scurt și temperaturile globale pot fi stabilizate.