Acum în direct

Title

Artist

SUA susține Moldova în combaterea crimelor forestiere

Scris de la 2 martie 2023

Practicile de investigare a crimelor în domeniul forestier au fost discutate în cadrul unui atelier de lucru desfășurat la Chișinău. Scopul evenimentului este creșterea capacității de intervenție prompte a instituțiilor în vederea combaterii fenomenului tăierilor ilegale.

Criminalitatea silvică se manifestă în modalităţi foarte diversificate, de la cele mai rudimentare forme, anume tăierea sau furtul unor arbori, până la cele mai subtile şi versate. Din acest considerent și acțiunile statului trebuie să fie operative, dar cu respectarea strictă a legii.

Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a menționat: ”Criminalitatea contra mediului ambiant a devenit astăzi o realitate evidentă deopotrivă în plan local și național, iar prevenirea și combaterea este o preocupare permanentă și chiar o prioritate pentru noi. Organizarea unor asemenea ateliere sunt foarte necesare. Doar prin eforturi comune și echipamente moderne putem lupta pentru a combate criminalitatea forestieră. Confruntarea de idei și experiențe, sunt sigură că va genera sinergiile necesare, iar concluziile vor reprezenta repere ale discuțiilor și acțiunilor viitoare”.

În cadrul atelierului au participat reprezentanții Ministerului Mediului, ai Poliției de Frontieră, studenți de la diferite instituții de învățământ și experți din SUA, care au vorbit despre instrumentele de investigare și coordonarea interinstituțională. Evenimentul se desfășoară în perioada 1-3 martie curent și este organizat de Oficiul de Programe Internaționale al Serviciului Forestier al SUA în cooperare cu Departamentul de Justiție al SUA.

Sursa:mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork