Acum în direct

Title

Artist

Republica Moldova va participa în Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice „LIFE”

Scris de la 15 decembrie 2022

În cadrul ședinței plenare a Parlamentului Republicii Moldova, din 15 decembrie 2022, a fost votat, în două lecturi, de 62 de deputați, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană  privind participarea țării noastre la Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice – ”LIFE”. Acesta este un instrument de finanțare al Uniunii Europene pentru mediu și acțiuni climatice din 1992.

Potrivit documentului țara noastră va putea beneficia de finanțarea mai multor proiecte, care se referă la biodiversitate, economie circulară, tranziție către energia curată, precum și atenuarea și adaptarea la climă. Programul va sprijini tranziția către energia curată și va contribui, alături de alte programe, la obiectivul UE de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

”LIFE” este singurul program al Uniunii Europene dedicat exclusiv mediului, care are obiectivul de a contribui la tranziția către o economie durabilă și eficientă, bazată pe surse regenerabile de energie, precum și pentru protejarea și îmbunătățirea calității mediului. Până la moment prin intermediul programului, au fost cofinanțate 5600 de proiecte, iar pentru perioada 2021 – 2027 este planificat un buget de circa 5,43 de miliarde de euro.

Sursa:mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork