Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului LIFE
Scris de EcoFM la 8 decembrie 2022
Cabinetul de miniștri a votat ratificarea Acordului de Asociere pentru mediu și politici climatice „LIFE”, semnat la 26 noiembrie a.c., la Chișinău, de prim-ministra Natalia Gavrilița și Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius.
Documentul are scopul să sprijine trecerea Republicii Moldova către o economie durabilă, circulară, eficientă din punct de vedere energetic, bazată pe energie regenerabilă și rezilientă la schimbările climatice. Mai exact, Programul vine să protejeze, să refacă și să îmbunătățească calitatea mediului, inclusiv a aerului, apei și solului, și să stopeze pierderea biodiversității prin revitalizarea ecosistemelor.
Pachetul financiar al Programului LIFE este implementat prin intermediul a 4 subprograme: Natura și Biodiversitatea, Economia Circulară și Calitatea Vieții, Atenuarea și Adaptarea la Schimbările Climatice, Tranziția Energetică Curată, fiind singurul Program al Uniunii Europene dedicat exclusiv mediului.
Din 1992, „LIFE” a cofinanțat peste 5600 de proiecte, iar pentru anii 2021-2027 este destinat un buget de 5,43 miliarde euro.
Sursa:mediu.gov.md