Acum în direct

Title

Artist

Iordanca-Rodica Iordanov a depus jurământul de învestire în funcția de ministră al Mediului

Scris de la 18 noiembrie 2022

Azi, 18 noiembrie, Iordanca Rodica Iordanov a depus jurământul în fața Președintei Maia Sandu și a Prim-Ministrei Natalia Gavriliță. Iordanca Rodica Iordanov a devenit noua ministră a Mediului, până acum ocupând funcția de secretar de stat al Ministerului Mediului.

Ceremonia de depunere a jurământului de către Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov și Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba a început cu intonarea imnului de stat, urmat de: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.

Președinta Maia Sandu: ”Dna ministră Iordanov, vă cunosc ca un luptător înflăcărat pentru rezolvarea problemelor de mediu. Iar pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru asigurarea unui mediu sănătos avem nevoie de progres real în implementarea programului național de împădurire și în implementarea strategiei de management al deșeurilor. Sper să vedem acest progres în viitorul apropiat.”

”Dna Iordanov cunoașteți situația din sector și prioritățile de mediului, indiferent de crizele actuale, este important să nu uităm de transformările pe termen lung care le așteaptă oamenii noștri, este vorba de împădurire, sănătatea mediului înconjurător, calitatea apei și, evident, de gestionarea deșeurilor”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Anterior, funcția de ministră a Mediului a fost deținută de Iuliana Cantaragiu.

Sursa:mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork