Inspectoratul pentru Protecția Mediului – beneficiar al proiectului „EMERITUS”
Scris de EcoFM la 15 noiembrie 2022
Inspectoratul pentru Protecția Mediului s-a alăturat consorțiului format din 19 țări în cadrul proiectului „Protocolul de informații și investigații privind infracțiunile de mediu bazat pe mai multe surse de date”. Acesta are ca scop de a realiza și implementa protocolul pentru investigarea eficientă a infracțiunilor din domeniul mediului (gestionarii deșeurilor), valorificând integrarea tehnologiilor inovatoare de monitorizare și analiză.
Ulterior, se va desfășura un program de formare complementar, care va consolida capacitățile inspectorilor de mediu în domeniul informării și investigării la nivel național și transfrontalier. Din cadrul consorțiului fac parte 19 țări, printre care, Spania, România, Italia, Belgia, Grecia, ș.a.
Proiectul ,,EMERITUS” este finanțat în cadrul programului HORIZON Europe – principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare, care va dura 36 luni, începând cu 1 septembrie 2022. Costul pentru implementarea acestuia este 5.525.062,50 Euro, fiind acoperit financiar de către Comisia Europeană.
Sursa: mediu.gov.md