Acum în direct

Title

Artist

Procedura de stabilire a gradului de dizabilitate va fi modificată

Scris de la 17 mai 2022

În R. Moldova, procedura de stabilire a gradului de dizabilitate este complicată și anevoioasă. Legea obligă persoanele cu probleme de sănătate, chiar și pe cei cu dificultăți severe, să-și confirme dizabilitatea anual sau chiar semestrial, iar asta le creează probleme multiple. Oamenii sunt nevoiți să cheltuie timp și bani pe drum, să aștepte în rând la medici, iar uneori chiar să ofere mită ca să grăbească lucrurile. Pentru a simplifica procedura de obținere a gradului de dizabilitate, a elimina lacunele existente, dar și corupția din sistem, în viitorul apropiat vor fi făcute mai multe modificări la actele normative în vigoare.

Eugenia are 33 de ani și locuiește în Chișinău, iar de câțiva ani are grad de dizabilitate deoarece suferă de diabet zaharat. „Diabetul e pe viață și nu se mai tratează, dar în fiecare an sunt nevoită să trec comisia medicală pentru a-mi confirma dizabilitatea. E dificil deoarece la unii medici trebuie să aștepți și câteva luni până ajungi, la medicul neurolog m-am programat în ianuarie și abia acum mi-a venit rândul. Soțul a avut o situație și mai grea, am umblat câțiva ani pe drum până i-au dat gradul I, deoarece și-a pierdut un ochi. Au crezut probabil că poate o să-i crească alt ochi în loc?”, întreabă mai în glumă, mai în serios femeia. „Spre exemplu o persoană și-a pierdut un braț sau un picior, aceste membre nu mai cresc la loc, de ce trebuie să fie reexaminate dosarele?”, se întreabă și Galina Climov, directoare la Alianța Organizațiilor pentru Persoanele cu Dizabilități. Ea adaugă: “Persoanele cu probleme de sănătate sunt nevoite să facă mai multe drumuri pe la diferiți medici, să piardă timp și să cheltuie bani fără rost. Situația se complică și mai mult în cazul copiilor sau persoanelor adulte cu dizabilități severe. Ei nu dispun de condiții speciale pentru a veni la Chișinău și a se prezenta în fața Consiliului Național de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă, care stabilește gradul de dizabilitate. Deoarece persoana nu este prezentă, comisia ia decizii în baza dosarului întocmit în raion, care deseori este incomplet, iar asta influențează ulterior și decizia de atribuire a serviciilor de suport, prevăzute în programul individual de reabilitare și incluziune socială, de care pot beneficia aceste persoane.

Procedura privind determinarea gradului de dizabilitate este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 357/2018 cu privire la determinarea dizabilității (anexa nr. 3). Una din cele mai serioase probleme este termenul scurt pentru care se stabilește gradul de dizabilitate. Conform pct. 47 din anexa respectivă, gradul de dizabilitate se stabilește pe un termen de un an, iar în cazuri excepționale – pe un termen de doi ani sau nelimitat, însă cel mai des se stabilește pe șase luni. Juristul Nicolae Frumosu susține că persoanele cu dizabilități sunt adesea supuse estorcării de bani și de alte bunuri în cadrul procedurii de determinare repetată a gradului de dizabilitate. „Consider că legiuitorul ar trebui să intervină pentru a mări în unele cazuri termenele de stabilire a gradului de dizabilitate, astfel reducând riscul de corupere pasivă a persoanelor cu dizabilități. Cu cât mai rar ele vor interacționa cu diverși funcționari, medici etc., cu atât va fi mai bine pentru ei și pentru stat”, spune juristul.

Procedura de stabilire a gradului de dizabilitate va fi modificată

Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare privind protecția socială, sănătate și familie, împărătește îngrijorările privind problemele existente și necesitatea unor măsuri prompte pentru a îmbunătăți situația. „Obiectivul ar fi să simplificăm anumite proceduri ca să le ușurăm viața oamenilor, să facem ordine în procedura de stabilire corectă a dizabilității. Deoarece expertizele medicale nu sunt prezentate în original, ci sunt scanate, ele trezesc mai multe semne de întrebare. Pe viitor ne propunem să digitalizăm acest proces pentru a elimina orice suspiciune. La fel, trebuie să ne lămurim cu acel punctaj social care se acordă persoanelor cu dizabilități de către asistenții sociali din raion. Deseori, în locul persoanelor cu dizabilități documentele sunt prezentate de rude, iar punctajul obținut diferă mult de avizul medical. În prezent lucrăm la elaborarea unor amendamente la legislație, iar la toamnă vom veni în Parlament cu propuneri de modificare a procedurii de determinare a gradului de dizabilitate”, a specificat deputatul.

Persoane cu dizabilități severe și cu salarii de 20 mii de lei

Potrivit deputatului, pe parcursul anilor în R. Moldova au existat scheme de corupție, prin care mai multor persoane li s-a oferit grade de dizabilitate deși nu întruneau cerințele legale. În raionul Șoldănești, spre exemplu, rata de dizabilitate a fost de trei ori mai mare decât media pe țară. „Ne-am uitat la datele prezentate de Casa Națională de Asigurări Sociale și am fost surprinși să aflăm că avem persoane cu dizabilitate de gradul II cu salarii de 20 mii de lei. La fel, am constatat că rata de angajare în rândul persoanelor cu dizabilități de gradul II-III este mai înaltă decât în rândul populației generale. Deci, sunt bănuieli de fraudă. Din acest motiv, trebuie adoptată și o lege specială de reexaminare a dosarelor persoanelor cu dizabilități, care au salarii foarte mai”, afirmă Dan Perciun.

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2021 în R. Moldova erau înregistrate cca 175 mii de persoane cu grad de dizabilitate, inclusiv peste 10 mii de copii. Persoanele adulte reprezintă 6,7% din populația totală a țârii, iar copiii – 1,9%.  Dintre aceștia, 15% se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilitate severă.

Carolina Chirilecu,

Asociația Presei Independente (API)


Acum în direct

Title

Artist