Ministra Mediului a efectuat o vizită de lucru la Călărași
Scris de EcoFM la 24 martie 2022
Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu s-a întâlnit, pe 25 martie curent, cu mai mulți reprezentanți ai autorităților publice locale din Călărași. Primarii din raionul Călărași s-au aliniat măsurilor necesare pentru protejarea mediului prin alăturarea la programul național de împădurire și gestionarea eficientă a deșeurilor.
Raioanele Călărași, Ungheni și Nisporeni sunt cu un pas înainte spre implementarea cu succes în gestionarea deșeurilor. Iuliana Cantaragiu a salutat progresul înregistrat în Călărași, menționând că studiul de fezabilitate a avansat mult și există șanse mari de a începe procesul de implementare a proiectului de gestionare a deșeurilor în acest an. Din investițiile care vor fi alocate regiunii se va construi poligonul regional, stațiile de transfer, se vor procura utilaje speciale, unități de transport, containere, tomberoane etc. Stația de transfer, unde se vor acumula deșeurile din raionul Călărași, de unde ulterior vor fi transportate la poligonul regional, va fi localizat în satul Nișcani. Poligonul regional, care va fi amplasat în raionul Ungheni, va fi construit respectând toate rigorile de prevenire a poluării, conform standardelor europene. Astfel, sperăm ca următorul pas, în dependență de progresul înregistrat, să fie colectarea separată pe fracții, adică deșeurile uscate separate de cele umede, ulterior sortarea lor și valorificarea sau, după caz, depozitarea.
În cadrul reuniunii, ministra Iuliana Cantaragiu a vorbit și despre programul național de împădurire, ca prioritate a Guvernului și de obiectivul ambițios de a planta 100 mii ha în următorii 10 ani. Iar pentru a realiza acest obiectiv, este necesară o conlucrare între APL și Agenția ”Moldsilva”, din subordinea Ministerului Mediului, pentru a identifica și a da în gestiune terenurile aflate în proprietatea autorităților publice locale cu scopul de a fi plantate viitoarele păduri. În acest sens, ministra Cantaragiu a menționat: ”Este necesar de a extinde suprafețele de terenuri acoperite cu păduri, acestea vor spori gradul de reziliență la schimbările climatice. În trecut, intervalul dintre anii secetoși era mai mare, decât în prezent. Generația noastră poate schimba situația și are obligația de a readuce echilibrul în natură. Pentru aceasta trebuie să acționăm acum”.
Ne exprimăm convingerea că localitățile din raionul Călărași pot fi un exemplu bun pentru celelalte localități din țară, atât la gestionarea deșeurilor, cât și la noi suprafețe împădurite. De la începutul campaniei de împădurire din acest an au fost oferite 1500 ha de teren pentru împădurire din cadrul mai multor autorități publice locale din diferite raioane ale țării.
Sursa:www.mediu.gov.md