Current track

Title

Artist

Guvernul a aprobat decizia de a mări despăgubirile aduse fondului piscicol, pescuit și piscicultură

Written by on 3 februarie 2022

Guvernul a aprobat  Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea Anexei 2 la Legea 149/2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura. S-au mărit despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin pescuit, comercializare, posesiune și export ilicit, ajungând la 250-300 unități convenționale.

 Scopul proiectului constă în majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul adus prin pescuit, comercializare, posesiune și export ilicit, precum și prin nimicirea resurselor biologice acvatice. De asemenea, pentru a diminua impactului asupra resurselor piscicole, capturile accidentale de specii, urmează a fi eliminate sau reduse efectul la un nivel care permite refacerea și conservarea speciilor.

 În Republica Moldova se întâlnesc peste 15 000 de specii de animale, dintre care: peste 280 de specii de păsări, 90 de specii de pești, 75 specii de mamifere, 14 specii de reptile, 14 specii de amfibieni. Din păcate, atât la nivel local, cât și la nivel mondial se atestă o pierdere a acestora. O situație elocventă constituie lista speciilor incluse în Cartea Roșie a Moldovei. Dacă în prima ediție din 1978 a Cărții Roșii erau 0 specii de pești, atunci, în ediția din 2001, numărul a crescut la 13 specii, iar în cea din 2015 sunt peste 24 de specii.

 În viitorul apropiat, numărul speciilor de pești amenințate se va majora, existând categorii de specii foarte vulnerabile care au nevoie de monitorizare și gestionare  atentă, printre acestea se numără: speciile cu areale geografice restrânse; speciile care au doar una sau câteva populații; speciile cu populații mici; speciile cu cerințe de habitat extins; speciile de  talie mare; speciile cu vârstă târzie de maturizare; speciile migratoare etc.

 Protecția peștilor este importantă inclusiv pentru faptul că aceștia contribuie la procesele de autoepurare a apei, care este o sursă de alimentare cu apă pentru un număr mare de locuitori din Republica Moldova.

Sursa: mediu.gov.md


Current track

Title

Artist