Current track

Title

Artist

Masa rotundă „Transparența APL în or.Fălești” (AUDIO)

Written by on 14 august 2021

      La 12 august curent, Asociația Presei Independente, reprezentată de Ion Mazur, a organizat o masă rotundă, la care s-a audiat raportul de monitorizare a transparenței APL din  or.Fălești. Dacă vă amintiți, stimați auditori, anul trecut v-am informat că primăria or.Fălești, conform unor evaluări naționale, s-a poziționat pe locul 3 din 60 de primării din țară, participante la această evaluare. Anterior, la acest concurs al transparenței decizionale, primăria era pe poziția a 6-a. Aceasta vorbește și despre faptul că la funcția de primar a venit un tânăr cu multă energie și ambiție pozitivă și care nu are secrete față de populație. Este sincer și mereu deschis pentru conlucrare, pentru dialog atât cu aleșii locali, cât și cu agenții din teritoriu și populația din localitate.

      În această perioadă de doi ani de bună guvernare au parvenit multe scimbări în elucidarea transparentă a activității primăriei or.Fălești și Consiliului orășenesc. Bunăoară, în anul curent în sectoarele urbei au apărut încă 10 panouri informative. Personal am participat la două audieri publice, unde s-a examinat proiectul Bugetului orașului pentru următorul an. Prezența numerică la aceste audieri publice a demonstrat schimbarea în atitudinea cetățenilor față de gestionarea banilor publici. În cadrul audierilor cetățenii au înaintat multe propuneri constructive, care mai apoi o bună parte din ele să fie incluse pentru finanțare bugetară spre execuție. Astfel, primăria, primarul, Consiliul orășenesc a obținut mai multă încredere la cetățeni. În cadrul mesei rotunde expertul național Mariana Calughin a menționat că primăria or.Fălești are un punctaj mai bun a evaluării la poziția „transparența bugetară”

Cel de-al doilea expert național Diana Enachi-Ranga a punctat mai mult în raportul prezentat despre transparența achizițiilor publice, referindu-se inițial la partea metodologică de transparență.

 La transparența bugetară a primăriei or.Fălești, deși sunt indicatori pozitivi, expertul național Mariana Calughin a reliefat și unele recomandări, cum ar fi: disponibilitatea publică a programelor de elaborare a proiectelor de decizii, numărul liniei telefonice instituționale de informare a societății civile, publicarea rapoartelor anuale privind transparența decizională, a proiectului de buget și executarea lui. S-a menționat de asemenea că la transparența decizională normele recomandate se aplică parțial.

Drept concluzie, expertul național Diana Enachi-Ranga a constatat că APL din or.Fălești a asigurat transparența achizițiilor publice, inclusiv de valoare mică atât la etapa de planificare, cât și la cea de executare a contractelor. Experții naționali au recomandat de a completa pagina WEB oficiale cu informații actualizate la toate modulele, compartimentele, sub-compartimente de rubrici. Deasemenea s-a recomandat asigurarea transmiterii on-line a ședințelor consiliului local.

      La această masă rotundă sunt prezenți și câțiva consilieri orășenești, președintele Comitetului Local al Cetățenilor or.Fălești, reprezentanți ai Clubului seniorilor și altor organizații obștești, specialiști de la primărie care au vizat anumite probleme pentru îmbunătățirea lucrului de informare a cetățenilor, conlucrarea mai eficientă cu ei, sporirea colaborării cu societatea civilă pentru a implica cetățenii mai activ în procesul decizional și transparența APL.

Reportaj radio: Masa rotundă „Transparența APL în or.Fălești”

Autorul materialului: Emil Coliban, ECO FM Fălești

Acest material este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului “Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul Programului de granturi “Dezvoltarea societății civile la nivel local în republica Moldova” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.


Current track

Title

Artist