Acum în direct

Title

Artist

Președintele Maia Sandu anunță elaborarea unui program național de împădurire

Scris de la 14 aprilie 2021

Președintele Maia Sandu anunță elaborarea și implementarea unui program național de împădurire. În cadrul ședinței de astăzi la care au participat reprezentanți ai mai multor instituții de stat și ai societății civile din domeniul mediului, precum și reprezentanți ai CALM, Maia Sandu a menționat despre necesitatea majorării procentrului de împădurire a Republicii Moldova.

Într-o postare pe Facebook președintele vine cu următorul mesaj:

„Azi am avut prima ședință pe platformă prezidențială în legătură cu elaborarea și implementarea unui program național de împădurire.

Riscurile schimbărilor climatice ne afectează pe toți, ne pun în pericol sănătatea și ne scad calitatea vieții. Extinderea plantărilor de vegetație este cu atât mai necesară în Moldova, unde pădurile acoperă doar 11,3% din suprafață, comparativ cu media de 30-45% din UE. Împădurirea trebuie să devină un obiectiv major al țării noastre pe termen mediu și lung. Vom lucra la un program amplu de împădurire, elaborat pentru o perioadă de 10 ani, care să conțină măsuri de extindere și protecție a pădurilor, de subvenționare a agricultorilor pentru înființarea fâșiilor de protecție, dar și de stopare a corupției din sistemul de silvicultură. Un program de extindere, gestionare și protecție activă a pădurilor este necesar pentru a opri exploatarea excesivă și degradarea fondului forestier.

În cadrul grupului de lucru format, am discutat despre problemele întâmpinate în calea extinderii fondului forestier, capacitățile instituționale privind implementarea unui plan de acțiuni de împădurire, precum și despre necesitățile financiare. Există un acord unanim că un program național de împădurire ar aduce beneficii cetățenilor din mai multe perspective: crearea locurilor de muncă în zona rurală, îmbunătățirea productivității agricole și diminuarea eroziunii solului, reglarea climei la nivel local, purificarea aerului și protejarea apelor.”


Continuați să citiți

Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork