Acum în direct

Title

Artist

UE// La Fălești cetățenii participă la luarea deciziilor pentru a se bucura de servicii de calitate

Scris de la 10 martie 2021

A.O. Cutezătorul continuă să implementeze cu succes în raionul Fălești proiectul „Cetățeni implicați – comunități dezvoltate – servicii de calitate”, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Potrivit echipei de implementare au fost realizate mai multe activități în cadrul proiectului conform planificării inițiale. Una dintre acțiunile recente, este  vizita de studiu la stațiile de pompare Gherman și Taxobeni, la stațiile de tratare Bocșa și Gara Fălești. In cadrul vizitelor cei 20 de beneficiari, au luat cunoștință cu sistemul de apeduct Prut- Fălești, starea în care se află aceste obiective. Au aflat care sunt acțiunile necesare de întreprins ca ele să devină funcționale ca apa din râul Prut, în sfârșit, să devină accesibilă cetățenilor din Fălești. Grupul a fost constituit din reprezentanți ai societatii civile,reprezentanți APL si DPGCL Fălești. 

Pe langă evaluarea stării sistemului de apeduct Prut- Fălești, participanții la vizita de studiu au analizat mai multe subiecte legate de îmbunătățirea serviciilor publice de alimentare cu apă în orașul Fălești.

Despre vizita la Stația de tratare Gara Fălești, coordonatorul proiectului Vitalie Cimpoieș a declarat următoarele:

Vizita de documentare la obiectivele resprective a avut ca obiectiv pregătirea membrilor Comitetului Local de Cetățeni(CLC) pentru a monitoriza cât mai eficient implementarea proiectului: Îmbunătățirea seviciilor de aprovizionare cu apă în orașul Fălești, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei.

O altă activitate  recent realizată în cadrul proiectului „Cetățeni implicați – comunități dezvoltate – servicii de calitate”, a fost  raportul „Cu privire la activitatea Comitetului Local de Cetățeni în perioada septembrie 2020- februarie 2021 și sarcinile pentru a doua jumătate a proiectului,  raport prezentat de Tatiana Bejenari, președintele CLC Făleștii Noi.

În cadrul evenimentului de raportare, Victor Cimpoies a vorbit despre specificul implementării proiectului în perioada septembrie 2020- februarie 2021 și rolul CLC în acest proces, dar și despre sarcinile privind finisarea cu succes a proiectului.

Coordonatorul proiectului Victor Cimpoieș a declarat pentru Eco FM care este importanța creării CLC-urilor și despre elaborarea Strategiei de comunicare și implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor și monitorizare a investițiilor locale și europene:

Asociația ObșteascăMedia Grup MERIDIAN este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeanăși implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Acum în direct

Title

Artist