Implicarea cetățenilor și sprijinul UE crează condiții mai bune pentru împătimiții de lectură
Written by EcoFM on 3 februarie 2021
Condiții mai bune pentru împătimiții de lectură din satul Cotova și cetățeni mai implicați în viața comunei, acestea sunt unele din rezultatele proiectului „Comuna Cotova, demers pentru buna guvernare și transparență dicizionalăʺ, implimentat de A.O. „Ilenuțaʺ în cadrul programului „Agreed Project – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA (Association of Local Democracy Agencies).
Necesitatea implementării acestui proiect a fost dictată de problema implicării scăzute a cetățenilor din satul Cotova la luarea deciziilor sau neîncrederea localnicilor în administrația publică, se înregistra o colaborare slabă între APL și sociatatea civilă.
În cadrul acestui proiect a fost stabilit un parteneriat între gimnaziul din localitate, biblioteca publică, asociația implementatoare și primăria Cotova care a venit cu o contribuție financiară. Din start au fost organizate cinci instruiri și seminare tematice care au avut ca subiect democrația participativă, transparența decizională în comunitate, calitatea guvernării locale, planificarea strategică, etc . Grație priectului dat a fost renovată sala de lectură a bibliotecii publice din satul Cotova, a fost delimitat fondul de carte, iar biblioteca în general a fost reparată cosmetic.
In realizarea proiectului dat au fost implicați nouă tineri voluntari de la gimnaziul din comunitate, care au promovat voluntariatul în satul Cotova. De asemenea a fost creat grupul de inițiativă a tinerilor ʺCOTOVA IMPACTʺ.
Potrivit organizației implementatoare, niște produse cu adevărat utile și necesare, realizate în cadrul proiectului dat sunt strategiile de dezvoltare a bibliotecii publice din localitate pentru o perioadă de patru ani și de dezvoltare a satului Cotova. Înainte de a fi elaborate acestea, A.O. ʺIlenuțaʺ împreună cu voluntarii au chestionat populația, iar rezultatele au fost comunicate în cadrul unei ședințe publice.
A fost elaborat și distribuit un buletin informativ „Curierul de Cotovaʺ unde au fost publicate informații despre derularea proiectului, sau au fost abordate unele subiecte discutate în cadrul instruirilor, după finalizarea proiectului acest buletin va fi editat odată pe an. În cadrul bibliotecii a fost creat serviciul: „Buna guvernare și transparența decizionalăʺ unde cetățenii sunt informați despre ședințele de la primărie și alte activități din viața satului.
Un alt rezultat al proiectuluisunt cele două panouri informative instalate în perimetrul comunității, de unde localnicii se pot informa despre deciziile consiliului sau a primăriei.
Despre impactul asupra localității a proiectului ʺComuna Cotova, demers pentru buna guvernare și transparență dicizionalăʺ, Aurelia Morcov, președintele A.O. ʺIlenuțaʺ n-e declarat următoarele:
Acest material este realizat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA Europa, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de NED – Fondul Național pentru Dezvoltare