Acum în direct

Title

Artist

Franța găzduiește al patrulea summit al mediului One Planet(Transmisiune Live)

Scris de la 11 ianuarie 2021

Al patrulea Summit anual One Planet, dedicat protecției biodiversității Pământului și al climei,  prezidat de Franța prin videoconferință, a fost lansat cu puțin timp în urmă . Pe parcursul zilei, peste 20 de lideri politici și reprezentanți ai organizațiilor internaționale vor veni cu mesaje pe platforma virtuală.

„Avem un singur obiectiv: creșterea nivelului de ambiție al comunității internaționale de a proteja natura, – au declarat organizatorii evenimentului.  Criza mondială de sănătate provocată de COVID-19 ne-a amintit de importanța naturii pentru viața și economia noastră de zi cu zi: biodiversitatea asigură viața „.

În același timp, potrivit organizatorilor, în ultimii ani, ecosistemele au suferit „daune fără precedent”, iar consecințele se vor manifesta în deceniile următoare. „Inversarea acestei tendințe este o provocare majoră pentru următorul deceniu. Trebuie să ne regândim complet relația cu natura”, subliniază organizatorii.

Majoritatea discursurilor planificate vor avea loc în format de videoconferință. Printre vorbitori se numără secretarul general al ONU António Guterres, cancelarul german Angela Merkel, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, premierul britanic Boris Johnson și premierul canadian Justin Trudeau, precum și președintele Băncii Centrale Europene Christine Lagarde.

Se așteaptă ca participanții la summit să anunțe noi inițiative pentru protejarea climei și a naturii planetei în conformitate cu cele patru subiecte declarate ale forumului, inclusiv îmbunătățirea stării ecosistemelor terestre și marine, mobilizarea fondurilor pentru finanțarea proiectelor, realizarea obiectivelor în domeniul agroecologiei, sarcini de protecție climatică. Al patrulea subiect reflectă  legătura dintre defrișări, reducerea biodiversității și amenințările pentru sănătatea locuitorilor lumii.


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork