Uragane, incendii și secete: un număr record de dezastre climatice s-au produs în anul 2020
Scris de EcoFM la 9 octombrie 2020
În 2020, s-a înregistrat un număr record de dezastre climatice, afirmă Bloomberg. Furtunile, seceta și incendiile au costat deja SUA cel puțin 50 de miliarde de dolari.
În anul 2020 s-au produs 16 dezastre naturale legate de climă în Statele Unite, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, fiecare provocând daune de peste 1 miliard de dolari. Datele sunt comparate cu recordurile din 2011 și 2017, dar și din ultimele nouă luni.
Uraganul „Delta”, cea de-a 25-a furtună a sezonului, a lovit Peninsula Yucatan din Mexic. Se anticipează că următoarea furtună se va apropia de coasta Louisianei, traversând apele calde din Golful Mexic. Apa mai caldă alimentează uragane, așa că, în timp ce Delta a pierdut din intensitate după traversarea Mexicului, se anticipează că se va transforma din nou într-o furtună violentă în drum spre coasta de nord. Tot în această săptămână, confluența incendiilor care s-au declanșat în California în luna august a marcat primul „foc gigant” înregistrat.
Până la sfârșitul lunii septembrie, aproximativ 43% din partea continentală a Statelor Unite, se confruntau cu o secetă severă, în special în nord-est și vest. Este cea mai mare zonă afectată de secetă din septembrie 2013, când Occidentul s-a confruntat cu o secetă de mai mulți ani. Insula Kodiak și Hawaii suferă, de asemenea, de secetă.
Pe măsură ce tot mai multă căldură este captată de atmosfera și biosfera Pământului, aerul și apa conțin mai multă energie pentru a alimenta furtunile. Luna precedentă septembrie, a fost cea mai fierbinte înregistrată la nivel mondial, depășind recordurile din 2019 și 2016, potrivit Serviciului Climatic European Copernicus. În Statele Unite, temperaturile din 2020 au fost cu 1,3 grade peste media secolului XX.