Acum în direct

Title

Artist

Fructele de mare conțin particule de microplastic

Scris de la 12 august 2020

„Fructele de mare populare printre cei pasionați de bucate gustoase – creveți, stridii sau crabi – pot conține cantități impunătoare de microplastice. Cea mai mare concentrație a fost depistată în sardine” scrie serviciul de presă al Universității din Queensland. Cercetarea a fost publicată de revista științifică Enviromental Science & Technology.

„În toate probele testate, am găsit microparticule ale unui polimer artificial utilizat pe scară largă, clorură de polivinil. Polietilena, cel mai comun dintre acești polimeri, a atins cea mai mare concentrație în probe”, a declarat Francisca Ribeiro, unul dintre autorii lucrării.

În fiecare an, aproximativ 300 de milioane de tone de deșeuri de plastic ajung în apele uzate și în depozitele de deșeuri din întreaga lume. Microbii solului nu pot descompune cea mai mare parte, astfel încât acest gunoi rămâne aproape intact timp de zeci și chiar sute de ani. Când pătrunde în oceane, se adună în insule uriașe, precum așa-numita Great Pacific Garbage Patch. Conform observațiilor oamenilor de știință, aceste particule nu rămân în apă mult timp: sunt consumate de către animalele marine. Potrivit cercetătorilor canadieni, anual o persoană înghite în medie 40 – 60 de mii de microparticule de plastic.

Oamenii de știință din Australia și Regatul Unit, conduși de Ribeiro, au creat o metodă prin care este posibilă identificarea și numărarea microparticulelor tipurilor comune de polimeri – polistiren, polietilen, clorură de polivinil, polipropilenă și polimetil metacrilat – care au pătruns în organizmul animalelor marine. Cercetătorii s-au concentrat pe cinci specii: stridii, creveți, calamari, crabi și sardine.

Analiza a demonstrat că cea mai mică cantitate de plastic a fost descoperită în calmar și stridii – 0,04 și 0,07 mg, mai mult – în sardine, 2,9 mg. După compoziție particulile diferă, cea mai frecventă fiind polietilena. „Numai în stridii se acumulează în principal clorura de polivinil „, a adăugat Ribeiro.


Concentrația totală de plastic (n = 10) (în mg per g de țesut) din cele cinci tipuri de plastic (PVC, PS, PP, PMMA și PE), cuantificată în cinci organisme diferite (calmar, creveți, stridii, crabi și sardine) . Polistiren (PS), polietilenă (PE), clorură de polivinil (PVC), polipropilenă (PP) și poli (metacrilat de metil) (PMMA). Atunci când concentrația de plastic <LOQ, valoarea 1/2 LOD a fost utilizată.

Sursa: Quantitative Analysis of Selected Plastics in High-Commercial-Value Australian Seafood by Pyrolysis Gas Chromatography Mass Spectrometry
Francisca Ribeiro, Elvis D. Okoffo, Jake W. O’Brien, Sarah Fraissinet-Tachet, Stacey O’Brien, Michael Gallen, Saer Samanipour, Sarit Kaserzon, Jochen F. Mueller, Tamara Galloway, and Kevin V. Thomas
Environmental Science & Technology 2020 54 (15), 9408-9417
DOI: 10.1021/acs.est.0c02337

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork