Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon
Event info
Date: | 16 septembrie 2023 |
---|---|
Time: | 01:00 |
Event: | # |
Details
Ziua de 16 septembrie a fost declarata de catre Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Ziua Internationala a Stratului de Ozon, in vederea sarbatoririi zilei de 16 septembrie 1987, cand a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon.
Dupa descoperirea gaurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii in 1985, guvernele a 120 de tari au inteles ca protejarea stratului de ozon este o urgenta si au decis semnarea Protocolului de la Montreal pentru a se angaja in lupta impotriva tuturor produselor care distrug stratul de ozon.
Anul acesta, cand se implinesc doua decenii de la adoptarea Protocolului de la Montreal, Ziua Internationala pentru Protectia Stratului de Ozon se va desfasura sub deviza „Sarbatorirea in 2007 a 20 de ani de progres”.
Ozonul este o forma alotropica a oxigenului, ceea ce inseamna ca este aceeasi substanta sub forme moleculare diferite si cu diverse proprietati. In atmosfera superioara, sub influenta radiatiilor ultraviolete, o parte din moleculele de oxigen (O2) se disociaza in oxigen atomic (O). Acesti atomi, combinati cu moleculele de oxigen formeaza molecule de ozon (O3), care absorb eficient razele ultraviolete. Ozonul are proprietati oxidante puternice. Este un gaz instabil, in functie de temperatura si presiunea aerului. Se descompune rapid in oxigen la temperaturi mai mari de 350C.
Stratul de ozon este localizat in stratosfera si constituie un filtru natural care absoarbe cea mai mare parte a radiatiilor ultraviolete, periculoase pentru organismele vii. In cantitati mici, radiatiile ultraviolete sunt benefice pentru organism (sintetizarea vitaminei D, vindecarea ranilor superficiale) insa in cantitati mari provoaca imbatranire prematura, arsuri ale pielii, cancer de piele, cataracta, boli infectioase, slabirea sistemului imunitar etc. De asemenea, actioneaza asupra structurii ADN, ducand la modificari in ecosistemele acvatice si terestre cu implicatii majore in echilibrul trofic.
Odata cu accelerarea dezvoltarii industriale, stratul de ozon a inceput sa se degradeze, prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la suprafata terestra, care ajunse in atmosfera au produs dereglari consistente in stratul de ozon.
1985 a fost anul care a atras ingrijorarea mondiala privind deprecierea stratului de ozon.
Evolutia in timp a gaurii in stratul de ozon:
De la descoperirea gaurii in stratul de ozon si pana in prezent, oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca raspunsuri la intrebarile ridicate de aceasta problema globala. In primul rand s-a descoperit ca degradarea stratului de ozon este cauzata de interventia unor produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi, folosite ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli. Eliberate in atmosfera, aceste substante se descompun, clorul reactionand cu moleculele de ozon, distrugandu-le.
In Romania, eforturile de scadere a emisiilor de gaze cu efect de sera sunt concretizate in doua planuri nationale de actiune, Planul National de Actiune pentru Schimbari Climatice si Programul National de Eliminare Treptata a Substantelor care Epuizeaza Stratul de Ozon.
Prin legea nr. 84 din decembrie 1993, Romania a aderat la Conventia privind protectia stratului de ozon, adoptata la Viena la 22 martie 1985 si la Protocolul privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la Montreal, la 16 septembrie 1987. De asemenea, a acceptat Amendamentele la Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptate la Londra in 1993, la Copenhaga in 2001 si Montreal in 2001.