Acum în direct

Title

Artist

Ministerul Mediului lucrează la un plan de operare a produselor și obiectelor care conțin compuși de mercur

Scris de la 18 martie 2022

Ministerul Mediului în împreună cu I.P. Unitatea de Implementare a Proiectelor de Mediu au desfășurat atelierul de lucru cu genericul ,,Dezvoltarea capacităților privind procedurile de elaborare a Planului de operare pentru produsele, obiectele, dispozitivele ce conțin mercur, compuși de mercur și ciclul de viață al acestora”. Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului UNEP „Suport în procesul post-ratificare a Convenției Minamata de către Republica Moldova prin consolidarea capacităților de eliminare și reducere a riscurilor asociate cu mercurul” și a avut loc pe 17 martie curent.

În deschiderea evenimentului, conducerea Ministerului Mediului a subliniat eforturile și angajamentul de a avea o conectivitate mai mare la soluții reale și fezabile în domeniului protecției mediului, a reducerii efectelor cu impact negativ asupra mediului înconjurător și a sănătății populației. Atelierul de lucru a avut drept scop de a instrui reprezentanții autorităților și instituțiilor naționale, precum și reprezentanții sectorului privat, făcând o retrospectivă asupra legislației naționale în domeniu, de a consolida capacitățile celor interesați în baza principiului de responsabilitate extinsă a producătorului (REP), de a familiariza cu procedurile de elaborare a Planului de operare pentru produsele, obiectele, dispozitivele ce conțin mercur, compuși de mercur și modul de completare a acestuia, precum și de a asigura o sinergie și echilibru între autoritățile naționale și mediul de afaceri, în vederea implementării prevederilor Convenției Minamata cu privire  la Mercur.

În acest sens, concomitent cu actele normative în vigoare, care stabilesc cerințe privind elaborarea Planurilor de operare pentru categoriile deșeurilor care cad sub incidența REP (ca DEEE-urile, baterii și acumulatori, etc.), proiectul Ghidului privind procedurile de elaborare a Planului de operare pentru produsele, obiectele, dispozitivele ce conțin mercur, compuși de mercur, completează cadrul juridic facilitând astfel, integrarea măsurilor specifice necesare pentru gestionarea deșeurilor periculoase cu conținut de mercur.

O abordare integrată asupra legislației naționale și angajamentelor internaționale în materie de reducere a cantității de mercur și efectelor cu impact negativ, va permite o incluziune mai puternică pentru toți actorii din domeniul mediului și responsabilizarea acestora. Dialogul deschis și interactiv între participanți a facilitat discuții constructive pe marginea unor probleme de actualitate și schimb de experiență între cei invitați.

Sursa: www.mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist