Erbivorele suferă mai mult în urma activităților antropice în comparație cu prădătorii

Vertebratele erbivore suferă mai mult din cauza oamenilor decât omnivorele și prădătorii. O echipă de oameni de știință a ajuns la această concluzie după ce a analizat starea de conservare a peste 22.000 de specii de mamifere, păsări și reptile. S-a demonstrat că erbivorele din cele trei clase se confruntă cu un risc crescut de dispariție în majoritatea regiunilor și ecosistemelor. Dimensiunea mare s-a dovedit a fi un factor de risc suplimentar.

Poziția vulnerabilă a erbivorelor și rolul important pe care îl joacă în ecosisteme ar trebui să atragă mai multă atenție asupra conservării acestora, notează autorii studiului într-un articol pentru revista Science Advances.

Conform conceptelor tradiționale, vertebrele carnivore suferă mai mult de activitatea umană decât erbivorele. Această idee pare logică, deoarece prădătorii se află în vârful lanțului alimentar și suferă consecințele oricăror schimbări care apar la nivelurile sale inferioare. În plus, acestea se reproduc destul de lent și adesea intră în conflict cu oamenii. Cu toate acestea, lipsesc dovezi solide pentru ipoteza conform căreia prădătorii sunt deosebit de vulnerabili. Pentru a confirma sau a nega, o echipă de cercetători condusă de Trisha B. Atwood de la Universitatea din Utah a analizat starea de conservare a 22.166 de specii de mamifere, păsări și reptile, care au inclus carnivore, omnivore și erbivore. Datele au fost obținute din registrele  Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN).

Spre surprinderea oamenilor de știință, cel mai vulnerabil grup ecologic de vertebrate terestre nu este reprezentat de carnivore, ci de erbivore: 25% din speciile lor erau întroduse în registre  ca specii pe cale de dispariție. Proporția speciilor amenințate dintre omnivore și prădători este mai mică. O analiză mai detaliată a dietei a constatat că, printre erbivore, consumatorii de fructe și de părți verzi ale plantelor sunt cel mai prost poziționați, iar printre prădători – hoitarii și pescarii.

Autorii au evaluat apoi separat riscurile de dispariție pentru reptile, păsări și mamifere. În toate cele trei clase, proporția speciilor amenințate printre erbivore a fost mai mare decât în ​​rândul omnivorelor și carnivorelor. In cazul reptilelor erbivore rezultatele sunt deosebit de alarmante: 52 la sută dintre ele sunt într-o  stare precară. Acest lucru se datorează în primul rând declinului numărului de specii de broaște țestoase terestre.

Trisha B. Atwood și colab. / Science Advances , 2020

La următoarea etapă, echipa a investigat legătura dintre dieta vertebratelor și riscul de dispariție la nivel geografic. Pentru a face acest lucru, ei au analizat situația din cele cinci regiuni maritime principale și treisprezece terestre, identificate de UICN. Autorii au luat în calcul că reprezentanții unui grup ecologic sau taxonomic prezintă un risc ridicat de dispariție dacă proporția speciilor pe cale de dispariție este peste media tuturor vertebratelor superioare, adică 18%.

S-a constatat că erbivorele se confruntă cu o amenințare crescută a existenței lor, în 80% din regiunile marine și 85% din regiunile terestre. Aceasta se referă în primul rând la reptile și mamifere erbivore. Pentru prădători, riscul de dispariție este major  în 40% din regiunile marine și 23 la sută din regiunile terestre. În cinci ecosisteme acvatice și șapte ecosisteme terestre, erbivorele se află într-n declin alarmant.

Analizând lista mamiferelor, păsărilor și reptilelor exterminate de oameni, echipa a descoperit tendințe similare. Și printre speciile care au dispărut în ultimii 500 de ani și printre fauna extinctivă a Pleistocenului târziu, erbivorele au suferit mai mult decât alte grupuri ecologice. În schimb, prădătorii (cu excepția păsărilor dispărute recent) s-au situat sub ratele de extincție medii.

Modelarea a confirmat că riscul de dispariție a vertebratelor superioare este determinat în principal de doi factori independenți: dieta și dimensiunile corpului. Aceasta înseamnă că reprezentanții megafaunei erbivore, precum elefanții sau țestoasele gigant, sunt cele mai vulnerabile față de activitățile omului.

\/Autorii remarcă faptul că riscul crescut de dispariție a erbivorelor pune în pericol integritatea ecosistemelor, având în vedere erbivore  în special cele mari, care formează peisaje, fertilizează solul și participă la dispersia plantelor. Aceasta înseamnă că atenția ecologiștilor și a publicului ar putea avea nevoie să treacă ușor de la prădători carismatici la ierbivorele mai puțin populare.