Acum în direct

Title

Artist

Activiștii din nordul țării au învățat cum pot soluționa problemele locale cu ajutorul advocacy și lobby

Scris de la 26 noiembrie 2019

sursa foto: mem.md

Un număr de 25 de activiști din nordul țării au participat la o instruire unde au învățat ce e advocacy și lobby și cum acestea pot fi aplicate pentru soluționarea problemelor de nivel local, național sau internațional.În cadrul trainingului, organizat de Mișcarea Ecologistă din Moldova, participanții au învățat ce e advocacy și lobby, au însușit tehnici, metodologii și domenii de aplicare a unei campanii de advocacy, în special în domeniul mediului înconjurător. Ulterior, aceștia au schițat planuri de acțiune pentru o campanie de advocacy pentru a rezolva problemele de mediu cu care se confruntă la nivel local: lipsa stației de epurare, managementul defectuos al deșeurilor și necesitatea educației ecologice.

Totodată, celor 25 de activiști li s-a explicat conceptul de „bună guvernanță în domeniul mediului”, iar pe final au fost prezentate două studii de caz în care tehnicile de lobby și advocacy au fost aplicate de Mișcarea Ecologistă din Moldova pentru a rezolva probleme importante: Arenda fondului forestier din Republica Moldova (context național) și Proiectul de construcție a șase hidrocentrale pe Nistru în Ucraina (context internațional).

De asemenea, cei prezenți au aflat informații despre proiectul „Lobby și advocacy – pentru o guvernanță de mediu durabilă și democratică”, în al cărui context a fost organizată instruirea.

Instruirea a reunit 25 de participanți implicați în activitatea socială și de mediu a raionului Soroca: profesori, membri ai ONG-urilor de mediu, jurnaliști și tineri studenți.

Trainingul „Lobby și advocacy – pentru o guvernanță de mediu durabilăˮ a avut loc pe 20 noiembrie 2019 în orașul Soroca, în incinta Centrului de Resurse pentru Tineret „Dacia”. El a fost organizată de Mișcarea Ecologistă din Moldova, în parteneriat cu Asociația Obștească Eco-Sor și cu Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite în cadrul programului de finanțare „Granturi pentru democraţie”.

sursa: ecopresa.md


Continuați să citiți

Postarea următoare

Între DA și NU 26.11.2019


Postarea precedentă

Între DA și NU 21.11.2019


Acum în direct

Title

Artist