Ministra Mediului Rodica Iordanov: Actualmente, în depozitele ocoalelor silvice avem peste 16,6 mii de metri steri de lemn de foc
Scris de EcoFM la 1 noiembrie 2023
După ședința Guvernului din 1 noiembrie, ministrul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a făcut declarații cu privire la stocurile de lemn de foc și prelungirea autorizației pentru Uzina metalurgică de la Râbnița.
„Actualmente, în depozitele ocoalelor silvice avem peste 16,6 mii de metri steri de lemn de foc. Au fost planificați pentru recoltare 142 mii metri steri. Este o cantitate suficientă pentru a face față sezonului rece al anului. Pentru sezonul rece 2023-2024 se va recolta, în total, o cantitate de lemn similară cu cea din anii precedenți – de 550 mii metri cubi.
Prețurile la lemnul de foc variază între 750-1250 lei pentru un metru ster de lemn tare și între 370-750 lei pentru un metru ster de lemn moale. Agenția „Moldsilva” continuă să ducă evidența, analizează solicitările și, în caz de necesitate, vom veni cu măsuri de suplinire a stocurilor. La moment nu sunt planificate majorări de prețuri la lemnul de foc, ultima majorare de preț s-a făcut în luna aprilie 2023, cu 30% comparativ cu anul trecut”.
„Uzina metalurgică de la Râbnița a fost verificată. I s-a dat termen de prescripție pentru a aduce activitățile în concordantă cu cerințele legislației de mediu a Republicii Moldova. Am solicitat și așteptăm prezentarea raportului investițiilor efectuate în vederea alinierii la legislația de mediu. În vederea asigurării unui sistem de monitoring al emisiilor în aer de la companiile cu impact semnificativ asupra mediului, la Mateuți, raionul Rezina, urmează să fie dată în exploatare Stația automată de monitorizare a calității aerului, și atunci vom avea o viziune mai clară despre emisiile în aer. Astfel vom putea corela datele colectate de Agenția de Mediu cu datele prezentate de companie, ceea ce va facilita un proces corect de autorizare și, respectiv, de control”.
Uzina metalurgică moldovenească este una din trei uzine, construite în URSS la mijlocul anilor ’80. Construcția uzinei a început în august 1981. Primul oțel a fost produs în octombrie 1984. Uzina include două secții principale – secția de topire electrică a oțelului (STEO) și secția de laminare (SL).
Sursa:mediu.gov.md