Acum în direct

Title

Artist

Începând cu 23 martie 2023, producătorii și importatorii de anvelope vor fi obligați să implementeze mecanismul de Responsabilitate Extinsă a Producătorului

Scris de la 10 martie 2023

La data de 23 martie 2023, va intra în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 610 din 01.09.2022. Regulamentul stabilește cerințele privind colectarea, reutilizarea, refolosirea ca atare, reșaparea, precum și valorificarea energetică și/sau reciclarea anvelopelor uzate. Producătorii, distribuitorii, consumatorii și agenții economici implicați în gestionarea anvelopelor uzate sunt obligați să întreprindă măsurile prevăzute în Regulament în scopul optimizării colectării separate a anvelopelor uzate. Aceste măsuri vor contribui substanțial la implementarea principiului responsabilității extinse a producătorului (REP).

De asemenea, actul normativ stabilește că producătorii/importatorii și distribuitorii de anvelope sunt obligați să preia de la ultimul utilizator, să sorteze și să depoziteze, pe suprafețe betonate anvelopele uzate colectate, separat, în două categorii: anvelope uzate destinate reutilizării și anvelope uzate nereutilizabile, precum și transportarea acestora la punctele de colectare.

Anvelopele colectate destinate reutilizării necesită a fi predate operatorilor economici autorizați care desfășoară activitatea de refolosire ca atare și reșapare, iar pe cele nereutilizabile să le predea operatorilor autorizați care desfășoară activitatea de reciclare sau valorificare energetică.

Totodată, Regulamentul prevede și faptul că persoanele fizice și cele juridice care dețin anvelope uzate sunt obligate să nu le înhumeze, să nu le abandoneze pe sol sau în apele de suprafață, să nu le incinereze decât în condițiile prevăzute în Regulamentul privind incinerarea și coincinerarea, sau să le predea agenților economici care distribuie anvelope ori operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri.

Una din etapele de implementare a REP este și înregistrarea în Lista producătorilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorilor. Astfel, producătorii de anvelope noi existenţi pe piaţă urmează a se înscrie în Lista producătorilor, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului prenotat, primind un număr de înregistrare care este comunicat de aceștia, în maximum 30 de zile lucrătoare de la atribuire, tuturor reţelelor comerciale de distribuire a anvelopelor.

Potrivit prevederilor pct. 46 din Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, aprobat prin HG nr. 610 din 01.09.2022, pentru înregistrarea în „Lista producătorilor” agenții economici urmează să depună prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Managementul deșeurilor” (www.siamd.gov.md), cererea completată, conform modelului prezentat în anexa nr. 6 și următoarele documente:

1) în cazul sistemului individual:

– dovada existenței unui sistem individual;

– planul de operare, conform pct. 27;

 – informațiile generale, completate conform modelului prezentat în anexa nr. 7.

    2) în cazul sistemului colectiv:

– dovada înființării unui sistem colectiv;

– setul de documente pentru obținerea autorizației.

    3) în cazul producătorilor membri ai sistemului colectiv:

– dovada calităţii de membru al unui sistem colectiv;

– informaţiile generale, completate conform modelului prezentat în anexa nr. 7.

Totodată, operatorii economici care vor efectua operațiuni de colectare și valorificare a anvelopelor uzate sunt obligați să dețină Autorizație de mediu pentru gestionarea deșeurilor, emisă de Agenția de Mediu.

În partea ce ține de obținerea autorizației de desfășurare a activității privind implementarea responsabilității extinse a producătorilor, conform prevederilor art. 25 alin. (4) și (6) din Legea nr. 209 din 29.06.2016 privind deșeurile, solicitantul va depune prin intermediul sistemului www.siamd.gov.md, următorul set de documente:

1) cererea de eliberare a autorizației de mediu pentru gestionarea deşeurilor;

2) actele de identitate a solicitantului și a operatorului, dacă sînt entităţi diferite, şi copia contractului (conform formei recomandate) cu administraţia obiectului în cazul în care deşeurile sînt trimise la un obiect ce aparţine altui operator sau este exploatat de mai mulţi beneficiari;

3) conţinutul-cadru al memoriului tehnic pentru emiterea autorizaţiei;

4) actul constitutiv al persoanei juridice şi planul de operare pentru perioada de valabilitate a autorizaţiei, care va conţine cel puţin următoarele:

– cantităţile de produse ce urmează a fi gestionate, pe tipuri şi surse de provenienţă;

– descrierea modalităţii de implementare a obligaţiilor în vederea atingerii ţintelor stabilite;

– prezentarea modului de acoperire a întregului teritoriu al Republicii Moldova;

– planul financiar de implementare a regimului de responsabilitate extinsă a producătorului.

Sursa: am.gov.md


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork