Acum în direct

Title

Artist

Un nou incendiu la Giurgiulești, calitatea aerului se monitorizează

Scris de la 20 ianuarie 2023

În dimineața zilei de 20 ianuarie a fost înregistrat un nou incendiu la un rezervor de păstrare a granulelor de șrot de floarea soarelui din Portul Internațional Liber Giurgiulești. Pentru lichidarea acestuia au intervenit cinci echipaje de pompieri.

Potrivit Agenției de Mediu, nivelul de poluare a aerului în zonă se menține sporit privind conținutul de fenol, care s-a atestat în limetele de la 1,2 până la 3,3 ori depășire a normei sanitare. Astfel, Laboratorul de Referință de Mediu al Agenției de Mediu, în comun cu laboratorul mobil din România au prelevat probe de aer în diferite locații de la locul incidentului și pentru diferite condiții meteorologice. Rezultatele probelor efectuate de autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România necesită a fi procesate și validate după care vor fi făcute publice în timp util.

La fața locului s-au deplasat și angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului care au acordat ajutor colegilor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la acțiunile de lichidare a incendiului. La moment aceștea încheie procedura de control asupra întreprinderii „Trans-Oil Moldova”.

Conform informației oferite de către Poliția de Frontieră, punctul de trecere a țării Giurgiulești-Galați activează în regim normal fără a fi afectat traficul.

La data de 16 ianuarie curent în Portul Internațional Liber Giurgiulești a mai avut loc un incendiu. Acesta s-a produs în urma prăbușirii unui rezervor de păstrare a granulelor de șrot de floarea soarelui. Au fost întreprinse toate măsurile  pentru lichidarea consecinților incendiului.

Sursa:mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist