Acum în direct

Title

Artist

Trei blocuri de locuit din municipiul Bălți au fost conectate la un sistem de încălzire centralizat mai eficient, cu suportul PNUD și GEF

Scris de la 7 decembrie 2022

Locuitorii a 123 de apartamente din municipiul Bălți au fost conectați la un sistem de încălzire centralizat mai eficient, care va genera economii la consum de până la 30 la sută. Totodată, aceștia vor avea acces la apă caldă centralizată, care lipsește în localitate din anul 1999. Distribuția pe verticală a energiei termice din trei blocuri din municipiul Bălți a fost schimbată cu cea pe orizontală datorită suportului oferit de PNUD Moldova și Facilitatea Globală de Mediu (GEF), în parteneriat cu Green City Lab Moldova și CET-Nord.

Noul sistem de distribuție a energiei termice oferă proprietarilor de apartamente posibilitatea de a conecta încălzirea, de a o deconecta și de a regla nivelul temperaturii în mod individual, în funcție de necesitate. Fiecare apartament are contor care monitorizează consumul, în baza căruia va fi emisă factura.

„Experiența municipiului Bălți și cea din Chișinău, unde în total șase clădiri rezidențiale au fost conectate la distribuția centralizată orizontală a căldurii, cu sprijinul PNUD și GEF, poate servi drept exemplu de bune practici în domeniul energetic, care poate aduce schimbarea și poate îmbunătăți securitatea energetică a țării”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Lipsa unui sistem centralizat de distribuție a apei calde i-a determinat pe unii din locatarii din municipiul Bălți să-și instaleze boilere electrice pentru a avea apă caldă menajeră. Această opțiune este însă mult mai scumpă și nu este eficientă din punct de vedere energetic. În plus, generează emisii mai mari de CO2 în atmosferă.

„Modernizarea blocurilor locative din municipiul Bălți cu suportul PNUD și GEF contribuie la menținerea unui mediu mai sigur și mai ecologic, oferă consumatorilor calitate, siguranță și confortul termic necesar”, a spus Marian Brînza, Director general interimar CET-Nord.

Datorită trecerii la sistemul de termoficare pe orizontală, unii dintre locatari care foloseau anterior sisteme autonome de încălzire au revenit la sistemul centralizat. Alții spun că urmează să se conecteze pe parcursul următorului an.

„Anul trecut, blocul de vizavi și-a modernizat sistemul de încălzire, iar facturile mai mici din timpul iernii a stârnit discuții și în blocul nostru. Locatarii au insistat să trecem la încălzirea pe orizontală pentru că oferă mai mult confort la un consum mai mic de agent termic. Beneficiile vecinilor de bloc ne-au convins și pe noi”, menționează Tatiana Pleșca, președinta Asociației de locatari dintr-un bloc unde au fost făcute lucrările. 

În fiecare dintre cele trei blocuri din municipiul Bălți au fost instalate puncte individuale termice în subsol. Infrastructura comună de distribuție a energiei termice este amplasată în scara blocului, iar la fiecare etaj apartamentele sunt conectate individual la rețea. Proprietarii de apartamente care au trecut la noul sistem de încălzire fie au acoperit individual cheltuielile pentru lucrările de modernizare a infrastructurii din propria locuință, fie au beneficiat de suport financiar prin contracte de performanță energetică. Acest tip de contracte oferă consumatorilor posibilitatea să ramburseze investițiile din economiile la facturile la energia termică și apă caldă din următorii cinci ani.

Pentru acest proiect-pilot din Bălți, PNUD Moldova și GEF au alocat aproximativ 98 mii USD.

În cazul sistemului de distribuție pe verticală a energiei termice, utilizat pe larg în Chișinău și Bălți, apartamentele sunt interconectate, iar proprietarii nu au posibilitatea de a interveni pentru a regla consumul de energie termică. Prin urmare, facturile sunt emise în baza consumului comun înregistrat la nivel de branșament, iar achitarea se face prin intermediul gestionarilor fondului locativ, care divizează suma totală la numărul de consumatori individuali, în funcție de câteva criterii, inclusiv suprafața apartamentului.

Sursa: PNUD Moldova


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork