CuDreptul – #13 Ian Feldman: Discriminarea e un fenomen destul de răspândit în Republica Moldova

Invitatul acestui episod este Ian Feldman, Președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Consiliul a fost creat acum 9 ani și are în misiunea sa, așa cum ne dăm seama și din denumire, prevenirea și protecția împotriva discriminării, asigurarea egalității, promovarea oportunităților egale și a diversității, pentru a  dezvolta o societate incluzivă, în care oamenii își realizează drepturile și libertățile indiferent de particularitățile individuale. Dar, de fapt, ce face Consiliul și echipa sa la modul practic? Examinează dacă și cum legislația corespunde cerințelor privind nediscriminarea, monitorizează cum este aceasta pusă în practică, examinează plângeri, repun în drepturi victimele discriminării și informează societatea în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare.

Acest episod, la fel ca anteriorul, este unul mai special. L-am realizat împreună cu Cristina Damian, elevă în clasa a 11-a la liceul Teoretic Boris Dânga din Criuleni, care este câștigătoarea locului II în cadrul concursului de eseuri „Realizarea deplină a drepturilor omului — precondiție pentru edificarea societăților echitabile”, organizat în cadrul Proiectului „Consolidarea eficienței și a accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei. Ca parte a premiului, organizatorii și-au propus câștigătoarele să trăiască experiența realizării unui podcast cu o personalitate din domeniul drepturilor omului, pe care s-o întâlnească și cu care să discute ceea ce-i interesează. 

Ian Feldman explică cât de răspândită este discriminarea în R.Moldova și care sunt cele mai afectate categorii de persoane, cum poate acționa o persoană care este discriminată sau care sesizează o astfel de situație, dar și ce impact a avut pandemia din ultimii doi ani. 

Ian Feldman: Nemaivorbind de faptul că sunt situații de discriminare legate nemijlocit de situația pandemică, unde Consiliul s-a pronunțat, de exemplu, referitor la înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-ului în locuri separate la cimitire, ceea ce era un exces și o exagerare și Consiliul a zis că e discriminare sau, de exemplu, pe faptul că rudele nu pot să-și ia rămas-bun de la o persoană decedată în condiții de demnitate, adică atunci când trupurile neînsuflețite au fost predate în saci, în pungi, fără posibilitatea de a-și lua rămas-bun, nu a fost prevăzut de niciun regulament nici la nivel mondial, nici la nivel european, nici la nivelul Republicii Moldova și Consiliul și aici a constatat discriminare. Asta-i o parte, dar dacă vorbim despre situația generală a drepturilor sau, de exemplu, limitările drepturilor, purtarea măștii, unde Consiliul, bineînțeles, de mai multe ori a zis că nu reprezintă discriminare cerințele care sunt legate de protejarea populației. În situația epidemiologică am avut mai multe adresări și de mai multe ori ne-am pronunțat pe această situație.

Dacă vorbim despre drepturile omului, în general, putem vedea că lumea săracă a devenit și mai săracă, iar lumea mai bogată a devenit și mai bogată. Și asta-i principala problemă și ca de obicei au fost afectate grupurile cele mai vulnerabile.

Vă dau un exemplu foarte simplu: trecerea, aparent neutră pentru toți, la învățământul online pe cine a afectat cel mai mult? Pe persoanele din familii mai sărace, social-vulnerabile. Pentru că nu au calculator acasă sau nu au telefon performant prin care se pot conecta la lecții. Și, de exemplu, noi am văzut și am constatat că persoanele de etnie romă sunt mai mult afectate de discriminare pe criteriul de etnie. Dacă ai mai mulți copii și spațiul locativ mai limitat, tot nu este clar cum poate un copil din clasa a IX-a și altul din clasa întâia în aceeași cameră să facă lecții, mai ales că în paralel și mama cu tata trebuie să lucreze uneori tot de la distanță, de exemplu. O prevedere care a afectat disproporțional pe cei mai săraci, ceea ce este o discriminare indirectă pe diferite criterii. Și accesul la medicamente, accesul la vaccin în Republica Moldova noi suntem în sensul acesta una dintre cele mai fericite țări, noi am avut absolut de toate vaccinurile, da, ai avut alegere, ce ai vrea tu să-ți faci aceea poți să faci, pe când în multe țări nu există acces la vaccin deloc.

În general, pandemia asta a arătat că drepturile omului sunt o chestie pentru care încă mult trebuie să luptăm și fiecare distres provoacă o lovitură foarte dură în drepturile cetățenilor deodată.

Trebuie să fim vigilenți, fiindcă eu tot timpul repet, e un fel de motto al meu: drepturile există acolo unde sunt apărate. Nimeni n-o să-ți apere drepturile în locul tău, tu trebuie să fii cel care promovează și apără drepturile tale, drepturile există atunci și acolo unde sunt folosite și apărate foarte vocal.

Cristina Damian: Cât de răspândită este discriminarea la nivel național și care sunt cele mai afectate categorii de persoane?

Știm că 87 la sută din moldoveni zic că s-au ciocnit în ultimul an cu discriminarea sau cred că discriminarea există în Republica Moldova. E un procent destul de mare. Nu neapărat toți care zic că au fost discriminați știu ce înseamnă discriminarea.

Ian Feldman: Și Consiliul tot lucrează în direcția aceasta. Cert este faptul că discriminarea e un fenomen destul de răspândit în Republica Moldova, numărul plângerilor adresate Consiliului crește în fiecare an. Ce grupuri sunt afectate? În Top 3 decis de constatarea pe care o dă Consiliul, unde Consiliul constată discriminarea, acest Top 3 practic nu se schimbă cu anii, ceva într-un an iese pe locul întâi, pe urmă pe locul trei, după care pe locul doi, dar grupurile cele mai discriminate sunt persoanele cu dizabilități, discriminarea pe criteriu de dizabilitate, discriminarea pe criteriu de sex/gen, preponderent sunt discriminate femeile și discriminarea pe criteriu de limbă/etnie. Uneori apare și vârsta, starea sănătății împreună cu dizabilitatea. De obicei, când se schimbă ceva în legislația cu privire la pensionare, noi avem un val de plângeri legate de asta, dar dizabilitatea, sex/gen, limbă/etnie sunt în Top 3 în Republica Moldova.

Cu DREPTul: Dar asta în baza cazurilor pe care Consiliul le examinează. În rest, în  societate, cum percep oamenii discriminarea, situația ar putea arăta diferit?

Ian Feldman: Da, la fiecare doi ani facem un studiu unde măsurăm distanța socială, distanța față de diferite grupuri vulnerabile. Bunăoară, în două studii precedente noi vedem că cea mai mare distanță socială în Republica Moldova era față de persoanele din comunitatea LGBT+, era destul de mare distanță socială față de persoanele care trăiesc cu HIV, destul de mare distanță socială față de foști deținuți, dar aceste grupuri nu figurează în deciziile Consiliului. De ce? Pentru că lumea ba își ascunde statutul sau situația, ba se teme să se adreseze, se teme efectiv să-și apere drepturile și asta tot ne vorbește despre ceva. Statistica noastră, într-adevăr, reflectă doar ce se întâmplă la Consiliu, dar statistica pe țară, pe care noi o putem vedea doar prin cercetările, studiile sociologice, e un pic diferită.

Cristina Damian: Cum ați descrie situația din Republica Moldova, și anume ceea ce ține de egalitatea de gen?

Ian Feldman: Dintr-o parte, situația e destul de bună chiar în comparație cu alte țări din Europa. Nu putem spune că suntem pe ultimul loc la capitolul egalitatea de gen, noi avem și președinta țării femeie, prim-ministra era femeie încă mai bine de 10 ani în urmă, președintă a parlamentului tot 20 de ani în urmă cu siguranță era femeie. Am îmbunătățit situația la capitolul reprezentarea femeilor în organele de conducere, am ratificat Convenția de la Istanbul, au fost votate anumite legi care chiar ajută instituțiilor statului în lupta cu violența în familie, avem tot felul de reglementări, poliția acum poate emite ordonanță de protecție, instanțele pot emite ordonanță de protecție, adică s-au făcut multe, dar asta nu înseamnă că putem să ne liniștim, sigur că violența pe criteriu de gen persistă. Dacă vorbim despre jurisprudența Consiliului, discriminarea pe criteriu de gen tot timpul e în Top 3, niciodată nu a fost mai jos.

Femeile sunt hărțuite la locul de muncă pe criteriu de gen, persistă stereotipuri în societate față de ce poate și ce nu poate face femeia.

Am avut un caz destul de hazliu în sensul rău al cuvântului, când a participat la concurs o femeie administratoare de rețea și nu a fost luată, iar angajatorul a argumentat că, uite, schimburi târzii și nu știm cum ea o să se întoarcă acasă după aceste schimburi. E vorba de o uzină de producere și ea zice: „Întrebați-mă pe mine, e treaba mea, sunt adultă, dacă știu că lucrez în schimburi, inclusiv târziu, e decizia mea, nu trebuie dumneavoastră să decideți”. Acesta este un exemplu, în primul rând, că nu prea poți să crezi că o femeie poate să fie administratoare de rețea, în al doilea rând, vezi că ai niște stereotipuri că femeia nu trebuie singură să se întoarcă târziu acasă și din cauza acestor stereotipuri nu o angajezi la lucru, ceea ce Consiliul a constatat drept discriminare.

Cu DREPTul: Ce-ar trebuie să se întâmple atunci când o persoană este discriminată? Care este procedura de repunere în drepturi?

Ian Feldman: În primul rând, website-ul Consiliului egalitate.md vă ghidează ce trebuie să faceți, cum are loc examinarea plângerii și chiar puteți s-o depuneți online pe egalitate.md. Dacă v-ați simțit discriminat sau discriminată, deschideți site-ul, cea mai ușoară cale – citiți Ghidul petiționarului, cum trebuie să formulați plângerea și puteți s-o depuneți chiar online. Avem acolo un butonaș care se numește „Depune o plângere online” și plângerea poate fi depusă online. Dacă nu online, pe e-mail, dacă nu vreți pe e-mail, puteți să ne-o trimiteți prin poștă. Adresa noastră este: bd. Ștefan cel Mare, 180, et. 4, of. 405 sau chiar puteți să veniți cu plângerea în mână, dar în situație de pandemie e o cale mai puțin recomandabilă. Adică, eu totuși cred că prin e-mail sau pe calea electronică e cea mai reușită în situația de azi.

Cu DREPTul: Este Consiliul singura cale de constatare a discriminării, soluționării și repunerii în drepturi? Dacă nu, care sunt celelalte?

Ian Feldman: Nu, sigur că nu. În primul rând, Consiliul este o instituție națională independentă pentru protecția drepturilor omului, menită să dea omului o cale mai ușoară și mai simplă de apărare a drepturilor. Dacă persoana respectivă are bani și chef, poate să se adreseze în instanța de judecată, asta e calea principală, fundamentală – justiția. Ca un mic pas de remediere poate fi și adresarea la conducerea nemijlocită, spre exemplu: „Eu am o problemă cu o colegă, vă rog frumos cumva să o rezolvați”. Dacă vorbim despre elevi, despre studenți, fie diriginta/dirigintele clasei, fie directorul/directoarea școlii, prima încercare de a remedia situație este de a vorbi cu omul, pe urmă de a se adresa conducătorului nemijlocit, după care, dacă veți că nu-ți merge și nu poți remedia situația, sunt două căi, de minister nu mai vorbesc, că și acolo puteți să vă adresați, tot, apropo, e o cale, ba la Consiliu care examinează mai ușor, mai repede, dar ale cărui decizii, deși au caracter obligatoriu, pot fi contestate în instanța de judecată, ba în instanța de judecată, care dă decizia finală, adică, prima instanță – apel la Curtea Supremă și atunci decizia finală.

Cu DREPTul: Sunteți parte a Consiliului de la fondarea acestuia, de acum aproape 10 ani, care-s provocările și succesele principale?

Ian Feldman: În primul rând, am creat o instituție, într-adevăr, independentă, o instituție care a adus la lumină problemele cele mai stringente ale societății și a dat decizii pe cazurile cele mai complicate – sistemul penitenciar, persoanele cu dizabilități, discriminarea pe criteriu de gen, discriminarea pe criteriu de limbă, religie. Noi am devenit o instituție cunoscută în spațiul european, Consiliul în 2018 a fost acceptat ca membru al Equinet-ului, Rețeaua Instituțiilor de Egalitate în Uniunea Europeană. Această rețea era menită să aibă ca membri doar membri ai Uniunii Europene, dar datorită muncii pe care am depus-o, Equinet-ul a hotărât să-și schimbe statutul pentru a primi Republica Moldova, așa că pe filiera noastră, pe filiera pe care eu o reprezint, noi suntem membri ai Uniunii Europenecu dreptul deplin la vot. Eu votez la conferințe împreună cu alte țări din Uniunea Europeană. E un fel de recunoștință a eforturilor pe care le-am depus pentru a crea această instituție independentă pentru protecția drepturilor omului. Dacă vorbim despre situația din Republica Moldova, în fiecare an avem creștere a numărului de plângeri, tot mai multă și mai multă lume se adresează. Înseamnă asta că în Republica Moldova tot mai multă și mai multă lume este discriminată? Nu chiar. Eu cred că mai degrabă este vorba de faptul că Consiliul devine mai cunoscut și tot mai multă lume află despre o astfel de instituție și că poți să te adresezi la Consiliu și să primești un remediu efectiv.

Minusurile – a devenit mai complicată interacțiunea noastră uneori cu instanțele de judecată, deciziile noastre au început să fie anulate pe motive formale mai des decât a fost și acest fapt mă îngrijorează destul de mult.

Cu DREPTul: Oferiți-ne un exemplu ce presupun aceste motive formale?

Ian Feldman: Motivele formale sunt în câte zile a fost trimisă scrisoarea, cui i-a fost adresată, în câte zile a fost prelungit termenul care trebuia să fie prelungit. Da, bine, când vorbim despre o chestie super-formală, această abordare poate să aibă loc, dar noi vorbim aici despre o instituție pentru protecția drepturilor omului, noi vorbim despre cazuri complicate, noi vorbim despre legea care a fost votată, cum ați spus, aproape 10 ani în urmă, neavând nicio înțelegere cum va funcționa acest Consiliu și acum există o practică. Aici, apropo, putem să trecem la o altă problemă.

Consiliul este cea mai mică instituție din stat, statele noastre de personal n-au fost modificate în acești 10 ani, finanțarea noastră nu corespunde Principiilor de la Paris, finanțarea instituțiilor independente trebuie să fie independentă și să nu depindă de guvern împotriva căruia noi dăm decizii de constatare. Nimic din astea nu se întâmplă.

Cu DREPTul: Și cum vă descurcați?

Ian Feldman: Foarte greu, am un staff de entuziaști, oameni cărora le pasă de drepturile omului și doar datorită acestui fapt noi încă ne descurcăm, dar e complicat, lumea pleacă, presiunea e foarte mare, salariul este foarte mic, iar responsabilitatea este mare. Chiar mă mir uneori cum încă rezistăm și cum rezistă juriștii din Consiliu.

Cu DREPTul: Câți oameni sunteți și cu câte cazuri lucrați anual?

Ian Feldman: Avem 20 de unități, cu tot cu contabil, resurse umane, secretariat, adică efectiv juriști avem 12 sau 11 și în fiecare zi deschidem câte un dosar. Și aici eu vorbesc doar despre plângerile care vin la Consiliu, dar sunt și plângerile contestate în instanță, noi avem acum peste 30 de dosare în instanța de judecată și la fiecare ședință trebuie cineva să meargă, cineva trebuie să se pregătească, să aibă o poziție, fiindcă noi apărăm nu numai poziția Consiliului, dar și a celui care a fost discriminat, el e doar persoană terță, se contestă decizia Consiliului, nu se judecă cu persoana pe care noi am apărat-o. Asta e și bine, în sensul că Consiliul îi ia apărarea persoanei discriminate, dar e uneori și rău în sensul că pe urmă această persoană n-o să se adreseze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, fiindcă în altă parte se judecă cu instituția de stat și instituția de stat nu are dreptul să se adreseze la Curte, dacă a pierdut. Să zicem că Dvs. ați fost discriminată, decizia a fost contestată, noi mergem și împotriva noastră este procesul și dacă noi îl pierdem chiar pe nedreptate, noi nu putem să ne adresăm la Curtea Europeană, fiindcă noi suntem o instituție de stat.

Avem nevoie de modificarea legislației, finanțarea deplină, conform standardelor, mai mult personal, cu alte provocări cumva o să ne descurcăm.

Cu DREPTul: Ce ar trebui să se întâmple încât lucrurile să se schimbe nu per caz sesizat, caz rezolvat, dar în general, per societate?

Ian Feldman: Totul se schimbă treptat și noi nu suntem chiar în situația cea mai rea sau cea mai complicată. Eu pot aproape pe fiecare domeniu de discriminare să vă arăt o țară din Uniunea Europeană, unde situația e mai rea decât în Republica Moldova, așa că și noi suntem pe ultimul loc în discriminarea anumitor grupuri vulnerabile, dar per general nu-i atât de rău. Situația se schimbă doar prin educație și prin apărarea drepturilor, fiindcă nu poți uneori nici să știi că există o problemă înainte ca cineva să se ciocnească cu această problemă și să se adreseze la Consiliu ca s-o evidențieze. Nici chiar cei care scriu legile, de exemplu, noi deseori zicem că această prevedere este în contrar cu standardele în discriminare, dar cei care scriau legi nu puteau să-și închipuie că va apărea această situație, de asta și există acest mecanism de feedback din partea populației. Așa că educația, promovarea și apărarea eficientă, efectivă și reală a drepturilor.

Cu DREPTul: Ne descrieți un caz, două când deciziile Consiliului au avut rezonanță sau impact mai mare?

Ian Feldman: Dacă vorbim despre un impact pe care o mică decizie a Consiliului poate să-l aibă pentru mulți-mulți oameni, fiecare persoană cu dizabilitate severă are dreptul la asistent personal și prima dată când a fost votat Regulamentul cu privire la funcționarea serviciului de asistenți personali, acolo era o prevedere că un pensionar nu poate deveni asistent personal. Și această prevedere afecta mii de oameni, mai ales persoanele cu copii cu dizabilități care îngrijesc acești copii toată viața. Consiliul a constatat că aceasta-i discriminare și această prevedere a fost schimbată și, de exemplu, această mică decizie despre care puțini știu a schimbat viețile mai multor oameni sau, de exemplu, persoanele cu deficiențe locomotorii, prin executarea deciziei Consiliului, au căpătat posibilitatea de a importa un autovehicul special fără taxe, ca să se folosească de acest autovehicul reutilat, remodelat pentru necesitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii a afectat foarte mulți oameni, mii de oameni din Republica Moldova.

Cu DREPTul: Care sunt relațiile cu instituțiile de stat? Că trebuie inclusiv pe ele să le penalizați.

Ian Feldman: Și noi, și Ombudsmanul suntem două instituții de stat independente, sub control parlamentar și odată votată, odată aleasă componența Consiliului, Consiliul trebuie să funcționeze în condiții de independență absolută, la fel ca și Ombudsmanul. Și-i bineînțeles, fiindcă noi dăm decizii și împotriva instituțiilor de stat.

Am avut situații în care cele mai multe decizii ale Consiliului au fost contestate de alte instituții de stat, dar noi câștigăm sau câștigam foarte multe decizii, în primul rând, în al doilea rând, ne-am făcut cumva imaginea, autoritatea și acum situația nu este așa de gravă, instituțiile de stat nu așa de des ne contestă deciziile și, de exemplu, în situațiile pe care le-am descris deciziile Consiliului au fost executate, implementate de bunăvoie de către guvern sau Ministerul Finanțelor, bine, nu imediat, dar au zis că o să propunem în noul an bugetar ca 1, 2, 3, 4… Astea sunt relațiile noastre cu instituțiile de stat.

Cu DREPTul: Priorități?

Ian Feldman: Prioritară pentru noi acum este comunicarea, cea mai mare prioritate este modificarea sau îmbunătățirea legislației din domeniu, promovarea, eficientizarea examinării plângerilor. Am creat împreună cu Consiliul Europei o strategie de monitorizare a deciziilor Consiliului, am avut și dacă și când schimbăm legislația o să avem dreptul de adresare la Curtea Constituțională, asta va fi tot ceva nou în direcția noastră, dacă vedem vreo prevedere care noi credem că este contrară Constituției să ne putem adresa la Curtea Constituțională și această adresare să fie examinată, astea sunt în linii mari prioritățile sau planurile noastre și să lucrăm cât mai eficient posibil cu puținele resurse pe care le avem.

Cu DREPTul: Din 2013 încoace, dacă și cum s-au schimbat lucrurile ce ține de discriminare?

Ian Feldman: Sigur că s-au schimbat lucrurile, lumea a devenit mai alertă, înțelege mai bine ce este discriminarea, știe mai bine cum să-și apere drepturile, sigur că s-a schimbat situația, și situația asta s-a schimbat eu cred că spre bine, dar trebuie să fie încă și mai bine.

Cu DREPTul: Dar ca și categorii de persoane care sunt discriminate?

Ian Feldman: E o istorie mai lungă sau mai complicată, fiindcă de fiecare dată când ceva se schimbă sau, vă dau un exemplu, când a fost reforma aceasta cu introducerea noului Cod al educației și au fost dați afară mai mulți directori de licee și școli, în general, noi am avut un val de adresări, pe urmă cu BAC-ul a fost o altă situație, un val de adresări din partea copiilor cu dizabilități, după care ministerul a remediat situația, a scăzut. Parlamentul a votat, de exemplu, posibilitatea de a concedia persoana care și-a exercitat dreptul la pensie, nu mai comentez, cred că prevederea e contrară standardelor, dar s-a votat, s-a votat și am avut un val de adresări din partea pensionarilor și atunci criteriul de vârstă era pe primul loc, lumea a fost concediată abuziv și pe urmă luată pe contract, adică tu dintr-o poziție permanentă devii persoană care lucrează pe contract și în fiecare decembrie angajatorul te șantajează – o să prelungească, o să semneze contractul, n-o să-l semneze. Dacă ești mai vocal, mai cu sindicate, apoi nu semnăm cu tine un nou contract ș.a.m.d.

Fiecare schimbare în societate, COVID, bine, am avut plângeri legate de COVID, adică fiecare schimbare în societate, schimbare a legislației, schimbare a situației aduce un anumit val de plângeri.

În sensul acesta, putem să spunem că noi suntem un fel de barometru al situației din societate.

Să zici că e bine asta sau e rău, eu cred că e bine, adică noi cumva reacționăm la necesitățile reale și situațiile reale, nu există și nu cred că poate exista o țară sau o situație în care poți să spui că, bine, nu mai există discriminare, totul e OK. Nu, sigur că nu, e absurd. E un scop ideal pe care cel mai probabil nu-l poți atinge, dar tinzi spre… și pe drum spre… îmbunătățești și condițiile, și situația, și legislația, și, în general, faci lumea mai bună.

Cristina Damian: În eseul meu am propus ca „Educația juridică” să fie oră obligatorie în fiecare instituție de învățământ din Republica Moldova. Cum considerați, care ar fi rezultatul acestei ore în dezvoltarea mentalității oamenilor și dacă ar fi necesar să fie introdusă?

Ian Feldman: Da, eu cred că e o idee bună. În general, foarte des se vorbește la noi despre nihilism juridic, că lumea nu cunoaște legile, nu știe despre ce sunt și e foarte important ca oamenii încă din copilărie să-și cunoască drepturile, să știe cum drepturile pot fi apărate, să știe că au atât drepturi, cât și responsabilități, da, drepturile, libertățile, dar și responsabilitățile. De exemplu, respectarea legilor tot este o responsabilitate a unui cetățean, trebuie să fie acest subiect discutat și, da, trebuie să avem așa un obiect în școli.

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei. Opiniile aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opiniile PNUD și ale Suediei.