Cu DREPTul – #7 Ludmila Spînu – Cine sunt și cu ce se ocupă avocații publici

Putem spune că avocații sunt actorii principali pe care se bazează sistemul de asistență juridică garantată de stat. Avocații publici, mult mai puțini la număr, la moment doar 12, lucrează exclusiv cu cele patru oficii teritoriale ale Consiliului național pentru Acordarea Asistenței Juridice Garantată de stat, spre deosebire de avocații la cerere, care sunt contractați și acordă această asistență în paralel cu activitatea lor privată ca apărători. 

Ludmila Spînu, doctor în drept, conferențiar universitar, este una din cei 12 avocați publici din R.Moldova. Cu o experiență în avocatură de peste 20 de ani, majoritatea ca apărător public, este, probabil, printre cei mai potriviți profesioniști să explice cine sunt avocații publici și care este rolul lor în acest sistem, dar și în procesul de înfăptuire a justiției.

Ludmila Spînu: Avocații publici au fost cei care au stat la baza construirii acestui sistem, întrucât sistemul trebuia resetat sau, dacă e să spun și mai dur, construit. De fapt, să știți că avocații noștri – vorbesc atât de avocații publici, cât și de avocații la cerere – au fost cei care au pus umărul la modificarea tipajului de avocați din oficiu, avocați de stat. Noi, avocații publici, am pus umărul la o documentare diversă a cauzelor pe care le reprezentam. Prioritar, uneori, alegeam anumite cauze astfel ca să venim cu identificarea problemelor și propunerea de soluții. Am fost cei care am elaborat și prin contextul Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, am promovat standardele de calitate ale avocaților care acordă asistență juridică garantată, am mers pe cauze separate, spre exemplu, aplicarea unor măsuri cu caracter special în dreptul penal, am participat în mai multe cauze, am identificat, am făcut concluzii, am elaborat diverse recomandări pentru colegii noștri, inclusiv pentru noi, astfel ca să îmbunătățim acest sistem, astfel ca cumva să construim și să obținem credit de la clienții noștri, așa ca ei să nu mai vorbească despre faptul: „Bine, tu ce avocat ai – privat sau avocat public”? Până la ideal evident că mai este, nici nu vorbim, întrucât acesta-i un organism viu în care este necesar încontinuu să investești, să identifici probleme.

Cu DREPTul: În ce măsură s-a reușit a schimba imaginea din afară a avocatului public și felul în care percep și cei din interior, inclusiv colegii, pentru că și asta este important, cum ești perceput de ceilalți actori?

Ludmila Spînu: Așa e. Evident că nu a fost atât de facil, dar niște lucruri au fost, într-un fel sau altul, impuse. Bunăoară, lucruri mici dar care trebuiau să aducă la lucruri mari. Cauza trebuia reprezentată, arătată, pusă pe hârtie, haideți să spunem așa, ca să putem să evidențiem nu doar problema juridică a beneficiarului, dar să mergem pe o reprezentare a acestui beneficiar și din contextul problemelor sociale pe care le are, și din contextul cauzelor care au adus aici, și prin ajutorare de a interacționa acest beneficiar cu acest sistem, și de a reveni în această societate.

Altfel spus, am lucrat o perioadă destul de îndelungată pe reprezentare holistică. Asta ce ne-a oferit? Ne-a oferit încrederea clienților noștri.

Foarte des ne trezeam că veneau clienții noștri cu alți beneficiari care, evident, nu se încadrau în Legea cu privire la acordarea de asistență juridică garantată, dar ne solicitau sprijinul. Astfel, îți construiești imaginea și în fața judecătorilor și a procurorilor. Să știi că ei sunt actorii care deseori pun întrebarea: „Dvs. sunteți din oficiu sau sunteți avocat privat?”. Și întreb: „Dar care este necesitatea întrebării?”, fiindcă întrebarea respectivă, după părerea mea, nu trebuie să existe. Și nici răspunsul la această întrebare nu trebuie să urmeze din partea avocatului, nici avocatul nu trebuie să facă declarații de genul: „Eu sunt din oficiu sau eu sunt desemnat prin decizie”. Asta din start stabilește un context, că e altceva. Perfect înțeleg și toată lumea cunoaște, înțelegem că trebuie ajutat statul. Colegii mei prin sesiunile acestea de formare în care eram formator-audient se mai revoltau că de ce adică ar trebui să construim un dosar în apărare și de ce atâta treabă. Mai întâi, pentru faptul că asta oferă niște garanții a unei asistențe juridice calificate și, în asemenea caz, tu vii cu dosarul pregătit în instanță în faza de urmărire penală și, în al doilea rând, mult stimați colegi, sunt banii publici ai unei țări foarte sărace și banii publici trebuie justificați oricând, dar cea mai mare pondere, spre exemplu, a unui dosar în apărare este faptul că tu pregătești acest dosar, tu ești în temă întotdeauna. Or, derularea unui proces este de durată la noi la faza de urmărire, dar în instanță și mai mult durează. Vă imaginați, cu o diferență de 3-4 luni, ieri am avut o ședință, a fost desemnată în octombrie, alta – în noiembrie? Având 30, 40, 50 de cauze, nu contează, 100 de cauze, vorbim despre imagine.

Eu cred și am simțit-o pe pielea proprie că și judecătorii au o altă atitudine, uneori se și miră atunci când oferi o prestație – „De ce mai stai în sistem”? Păi, zic: „Ca să puneți întrebări”.

După mine, Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat ar trebui să „vâneze” avocații care sunt onești, sunt buni, oferă o prestație bună. Asta ar facilita enorm și ar trebui să păstreze asemenea avocați prin diverse modalități, nu vorbim de faptul că ar fi plătiți divers, plata e aceeași, prin implicarea în diferite proiecte, prin utilizarea lor în calitate de formatori, fiindcă asta este evident și o imagine a statului. 

Cu DREPTul: Până de curând, avocații publici erau unii dintre cel mai puțin plătiți profesioniști din justiție. Ce v-a motivat să rămâneți?

Ludmila Spînu: Un lucru enorm pe care îl realizează avocații publici este acela că ei realizează și asistența juridică primară, adică orice cetățean în țara aceasta, indiferent de surse, venituri, poate veni și beneficia de o asistență primară. Ce înseamnă asta? Omul îți spune problema lui și tu trebuie să te gândești cum poate fi rezolvată. Aceasta este o sarcină destul de dificilă, dar o sarcină care îl formează pe avocat ca avocat, aceasta a oferit enorm (pentru cine înțelege) avocatului în dezvoltarea lui, pentru că tu cauți soluția continuu și este foarte important să găsești soluția corectă, pentru că de aici pornește desemnarea unui alt avocat și modul în care o să fie asemenea soluție realizată. Nu este simplu, aici este, probabil, cea mai mare sau partea economică pe care o realizează avocatul public și datorită cărui fapt eu zic că

e foarte bine că a ales modelul dat Republica Moldova, că anume pe seama avocaților publici se pune asistența asta primară, unde se pornește tot mecanismul acesta de acordare a asistenței juridice. De aici pornește, tu identifici problema la propriu, în mare parte, partea considerabilă de lucru, iată, e aici.

Ca să revin la remunerare, o foarte bună parte de timp, avocații publici au rămas cu o remunerație mică, deși s-a insistat de mai multe ori pentru majorare, erau promisiuni, nu dorea cineva păstrarea avocaților publici, fiindcă a fost o perioadă, după mine, de denigrare a avocaților publici, dar colegii mei au rezistat. De ce zic „colegii mei au rezistat”? Pentru că admitem că unii dintre noi mai au și alte surse de venit – profesori, proiecte, formatori MJ și reziști, dacă vorbesc de mine personal. Dar colegii mei au rezistat molcom și tăcut, până când, slavă Domnului, acum două-trei luni cât de cât au fost aceste lucruri modificate. Sunt colegi de-ai mei care au renunțat la calitatea de avocat public, au mers în alte domenii, iar cei care au rămas au format o deprindere, o obișnuință și lucrează în birou. În mare parte știam toate dosarele colegilor mei, la fel cum le știau și ei, aveam emoții, griji cum a derulat o cauză sau alta. Mă întrebau și pe mine colegii: „Dar ce s-a întâmplat acolo”? Deci, lucrul în echipă este un lucru enorm. Eu nu știu cum stau lucrurile, bine, am avut o experiență, dar puțină și din acea experiență pe care am avut-o în alt birou decât al avocaților publici era răzlețită activitatea, era fiecare cu treburile lui și nu exista, așa, o comunicare între colegi. Și probabil că colegii mei în mare parte au rezistat, dar și să știți că era necesar să fie suplinit numărul de avocați publici, dar nu aveau loc concursuri și nu depunea nimeni dosarul, de aceea că nimeni nu-și dorea să se angajeze în asemenea condiții și cu o remunerare atât de scăzută a muncii. 

Cu DREPTul: Din ceea ce ați povestit, reiese că avocatul public are o diversitate de activități. Cum arată, de fapt, o zi tipică a unui avocat public? 

Ludmila Spînu: De trei-patru ori pe lună oferim asistență juridică primară, adică așa-numitele „consultații zilnice” pentru toți beneficiarii. 

Cu DREPTul: La birou?

Ludmila Spînu: Da, la birou. Acum, pe timpul pandemiei, lucrurile s-au petrecut mai mult telefonic.

Oamenii nu au o cultură juridică și asta-i problema-cheie în Republica Moldova. Lucrurile elementare nu sunt clare. Le ripostez tuturor clienților mei că nu fac lucrurile la timp și-i întreb: „Când aveți o problemă de sănătate, unde vă duceți?”.

Ei merg în toate instituțiile acestea financiare, bucuroși că le dau câțiva lei în cruce, semnează tot ce li se pune în față și apoi vin și plâng când deja în instanță s-a examinat, s-au încasat sume enorme, nu s-a depus o cerere convențională de nulitate a prevederilor din contractul vizat, a clauzelor și omul vine și plânge. Lucrurile deja sunt depășite sub orice formă, nu mai poți reveni nici prin revizuire, prin nimic, și omul plânge că el nu are de unde să dea trei sume. Îl întreb: „De ce, omule, nu ai venit de la început?”. Iată asta-i prima parte a lucrului cu care ne ocupăm noi. Deci, ne străduim lunar, alegem câteva zile care sunt mai puțin încărcate pentru avocatul public, așa ca să putem să oferim, pentru că pe parcursul zilei faci lucrul acesta, ulterior urmăm reprezentarea clienților noștri în diverse cazuri. Asta este ponderea cea mai mare sau partea economică a lucrului meu pe care îl am, deci este vorba despre cauzele pe care eu le reprezint. Și evident, aici nu trebuie să existe nicio deosebire în ceea ce înseamnă acordarea unei asistențe juridice calificate, prestația trebuie să fie în orice cauză. Cauzele sunt diverse, sunt de o complexitate mai mică, mai mare… Uneori ne dorim atunci când facem asistența primară, consultațiile despre care ziceam și identificăm anumite cauze astfel ca să putem să oferim soluții și să avem rezultate. Asta este prioritatea noastră. Uneori pentru anumite cauze ne dorim și solicităm să fim desemnați să preluăm asemenea cauze. Nu zic că întotdeauna cauzele sunt cele mai relevante, or încă mai persistă ideea că într-un anumit tip de dosare evident că clienții, beneficiarii își doresc avocatul care consideră ei că este necesar să-l angajeze și sunt cauze în care nu mai țin minte beneficiarii sub nicio formă, fiindcă au fost foarte mulți, dar sunt cauze în care cu adevărat am obținut ceva, am lucrat la ele, am interacționat cu acest beneficiar, i-am oferit susținere, nu doar asistență juridică. Eu vorbesc des despre violență în familie, deoarece am avut foarte multe cauze, despre victime, că am lucrat și cu victime. 

Cu DREPTul: Ceea ce ați vorbit și acum, dar și anterior despre abordarea asta holistică, din perspectiva mea aș zice, cumva, umanizarea profesiei. Și voiam să vă întreb: cât de umană este avocatura în Republica Moldova, în general, sau justiția, de fapt?

Ludmila Spînu: Este loc pentru umanizare în orice domeniu, doar că trebuie să găsim locul printre normele de drept aplicate corect, aplicate absolut corect atât în raport cu victima, cât și în raport cu același inculpat.Să aplici o sancțiune de pedeapsă, amendă cu 60 de mii de lei la momentul actual pentru un act de huliganism pentru o persoană care are la întreținere trei copii minori și soția îi este decedată, nicidecum nu cred…, unde este loc să aplici 20 de mii. Iată, eu văd aici aplicarea acestui principiu și există loc pentru principiul umanismului.

Cu DREPTul: Care sunt cele mai mari provocări, din perspectiva Dvs., cu care se confruntă în prezent avocații din Republica Moldova?

Ludmila Spînu: Sunt mai multe. Cea mai importantă, după mine, este faptul că trebuie să convingi atât organul de urmărire penală, cât și instanța că a existat infracțiunea sau că nu a existat infracțiunea, ca să poți să elimini tipajul acesta că, dacă a ajuns dosarul în judecată, persoana e vinovată.

Deși am luptat foarte mult în front comun toți avocații ca să arătăm că nu toate rechizitoriile acestea, actele de învinuire finală constituie temei de condamnare, fiindcă în Republica Moldova, la o anumită etapă, sentințele de achitare erau unice, acum mai înregistrăm acest lucru și totuși încă rămâne a fi o provocare, foarte mare provocare.

Nu este necesar să aplici sentința ceea de condamnare și în mare parte judecătorii merg pe această cale. Întreb și eu, de ce? De aceea că este un algoritm, probabil comod instanței, procurorul îi oferă rechizitoriu, îi oferă soluția prin format electronic, ușor ș.a.m.d. Probabil că este mult mai pronunțată chestia socială că trebuie să condamnăm, că astfel trebuie să facem prevenția generală. Avem mai multe probleme care țin și de domeniul juridic, normativ, adică sunt norme care de ani de zile urmează să fie modificate și se luptă la aspectul dat, într-un final se obțin niște modificări, erau multe lucruri în care avocații au condus la… După mine, nu vreau să supăr nici judecătorii, nici procurorii, dar n-o să folosesc gradul cei mai pregătiți, dar sunt pregătiți, uneori avocații oferă niște soluții de care rămâi perplex. Sunt foarte inventivi, dar nu doar inventivi fără substrat factologic sau normativ. După mine, asta este o provocare enormă, că în instanța de judecată trebuie să lupți ca să demonstrezi că nu există componentă de infracțiune, ceea ce este foarte greu. Asta-i, după mine, cea mai mare provocare.

Am mai putea identifica niște chestii ce țin de modul în care își duc activitatea avocații, de exemplu, în instanțele de judecată nu se prea respectă orarul stabilit pentru examinări, iar avocații sunt acei care trebuie să stea sub ușă, fără ca în continuare să ți se aducă o scuză, fără ca în continuare să urmeze niște lucruri din care tu ai înțelege că avocatul există ca profesionist în egală măsură cu ceilalți participanți.

Aceasta este o problemă enormă pentru noi, avocații, fiindcă noi suntem nevoiți să alergăm dintr-o instanță în alta. Și atunci când nu-ți respectă munca și nu te respectă, evident că este o provocare. Îmi pare foarte bine că una din provocările care au fost, că avocații aveau nevoie de o comunicare între ei, iată, este remediată la momentul de față, zic eu, se lucrează, cel puțin, pe acest segment. Acest schimb de experiență evident că oferă sistemului soluții, dacă utilizăm aceleași practici, în cele din urmă obținem o practică unică, uniformă și nu doar instanțele de judecată formează o practică uniformă. Știți, fiecare era cu geanta lui.

Cu DREPTul: Când ziceți de „o platformă”, asta însemnând ce?

Ludmila Spînu: Asta înseamnă multiplele evenimente care au loc pe segmentul intern al avocaturii: vorbesc de Centrul de Instruiri Juridice; vorbesc de platforma de asistență juridică garantată de stat, unde se întâmplă foarte multe dintre ele; vorbesc despre antrenarea diverșilor actori care vin din afara sistemului și care urmăresc acest fapt, au ca obiectiv acest lucru, adică partenerii de dezvoltare. Avocatura, din momentul în care eu am devenit avocat, are o schimbare la față enormă și pentru imagine, dar și ca profesioniști. 

Cu DREPTul: Cui se datorează sau cum se explică, că-i o perioadă scurtă?

Ludmila Spînu: Da, e o perioadă atât cât eu sunt avocat, asta s-a întâmplat în ochii mei și se datorează mai multor factori. Printre  primele activități care au urmat în activitatea mea, activități ce țin de formarea mea în calitate de avocat, am avut un eveniment organizat de către Ambasada Statelor Unite ale Americii și au venit în calitate de formatori judecători, avocați și în contextul în care avea loc acel eveniment, unul dintre acei participanți, formatori ne-a zis: „Să știți că dvs. trebuie să vă protejați clientul, să-l apărați prin toate metodele existente. Nu trebuie să săvârșiți nimic ilegal, dar tot ce există trebuie să folosiți”. Și eu, atunci, cu mentalitatea mea de pregătire în calitate de tânăr jurist, zic: „Dar ce facem cu principiul stabilirii adevărului într-un proces?”. Dânsul s-a uitat foarte deocheat la noi și a întrebat: „Dar voi ce treabă aveți cu stabilirea adevărului într-un proces? Asta nu-i treaba voastră, treaba voastră-i să vă protejați clientul; treaba voastră-i să folosiți toate mecanismele și dacă e nevoie să tăceți, trebuie să tăceți. Adevărul nu este sarcina dvs.”. Iată aici a avut loc modificarea de mentalitate, s-a modificat mentalitatea avocaturii. A fost oferit, a fost privit sub alt aspect, nu doar avocatura, dar un proces în derulare și chiar dacă noi spunem că o sentință se pronunță în numele statului, asta nu înseamnă că actorul principal este statul, doar statul, actorii principali sunt inclusiv cei din partea apărării. Ceea ce este datorat modificării este mentalitatea diversă, absolut diversă. Eu îmi protejez clientul cum pot, adevărul las’ să-l stabilească cel care are asta în sarcina lui. Instanța trebuie să judece în funcție de faptul cum mi-am făcut eu treaba și cum și-a făcut acuzarea treaba.

Instanța nu trebuie să se pronunțe din punctul de vedere al statului, că statul trebuie să condamne, instanța trebuie să determine doar în funcție de cum mi-am făcut eu treaba și cum și-a făcut-o acuzarea. Cred eu că acesta a fost factorul principal care a condus la modificare.

Cu DREPTul: Dacă ați menționat despre schimbarea avocaților și avocaturii, a mentalității avocaților, profesioniștilor, vă întreb – în anii de când activați, ce schimbări în bine sau în mai puțin bine ați observat, în general, în sistemul de justiție?

Ludmila Spînu: Asta și este modificarea primordială, deci s-a schimbat sistemul la față, avocaturii i-a fost oferit un rol primordial, chiar dacă încă luptăm pentru acest statut, dar prin faptul că suntem parte a Convenției a fost impus acest lucru și deci viziunea este alta.

Cu DREPTul: Adică nu mai este un actor formal?

Ludmila Spînu: Nu, din formalitate s-a transpus în viață, deci a devenit viabil actorul, cu implicații ș.a.m.d. Chiar dacă uneori fragmentat, pe segmente nu suntem luați în serios sau chestii de astea, trebuie să lupți și trebuie tu să te impui în calitate de subiect, ca și în viață. Totodată, sistemul juridic s-a mai schimbat, a devenit mai transparent, chiar și dacă mai sunt cazuri, dar a devenit mai transparent, din formalitatea ceea că ședințele sunt publice, dar, de fapt, nu erau publice, acum sunt publice și bine mersi la Curtea de Apel mergi, atât că, mă rog, trebuie să respecți normele care sunt de procedură. E un lucru firesc și real că lumea poate participa. Păi ziceam, cultura juridică a moldovenilor încă este joasă, dar totuși haideți să vorbim despre faptul că despre drept au început să vorbească în presă în toată ziua, ceea ce nu exista, mai puțin decât despre economie, cu regret, dar așa este. Bucură faptul că trebuie să modifici mentalitatea omului ca el să înțeleagă că este necesar mai întâi de toate să mergi la un avocat, la un jurist, am în vedere faptul că omul trebuie să devină cult și din punct de vedere juridic, să știe ce riscuri are, cum trebuie să procedeze, ca într-un final să nu i se întâmple niște lucruri urâte. Noi am fost și la etapa în care a trebuit să descurcăm foarte multe relații, că ele erau atât de încurcate, de la un sistem de drept public s-a trecut la unul privat și, vă imaginați, acolo atât de multe lucruri au fost amestecate și erau niște relații atât de greu ca să le poți aranja, dar schimbarea în bine este faptul că a contribuit la iluminarea oamenilor, a crescut enorm și profesionalismul juriștilor. Juriștii au început să fie apreciați și au devenit personalități implicate în funcții-cheie în stat.

Cu DREPTul: Ceea ce ați zis implică cumva și reforma? 

Ludmila Spînu: Când am studiat eu dreptul, ni se spunea că noi creăm statul de drept. N-am mai înțeles atunci cum să creăm statul de drept, n-am mai înțeles după asta încă vreo 10 ani ce-i statul de drept. Să știți că dacă am și activitate în mediul academic, multe dintre implicările mele științifice pe care le aveam tot le începeam cu statul de drept, vasăzică era neconștientizat. Iată așa acum suntem cu reforma justiției. Nu știu cât o să dureze reforma justiției, fiecare o vede din punctul lui de vedere. Ai noștri au încercat să vadă reforma justiției, să modifice instanțele de judecată, să le comaseze, să le despartă… Haideți să vorbim despre faptul că, spre exemplu, au fost anulate anumite instanțe specializate. De ce au fost anulate? Pentru că nu era benefic să fie examinate niște cauze separat de niște judecător specializați? Nu cred că de asta, au fost anulate de aceea că se formaseră acolo niște precedente urâte, pe când, credeți-mă, niște instanțe specializate, bunăoară, pe minori sunt absolut necesare. Asta-i tot reforma justiției și au fost anulate instituții specializate. Eu nu știu dacă e cel mai bun exemplu sau alte instanțe au fost comasate și acum se deplasează lumea cu greu ș.a.m.d. Asta tot e reforma justiției.

Consider că reforma justiției, și probabil mai multă lume astfel crede, este în a schimba mentalitatea.

Primul lucru care trebuie de făcut, de remunerat judecătorul așa, ca el să știe că are o siguranță și pe dânsul nu-l interesează nimic altceva. Am remunerația în spate, am pus căpăstrul și lucrez. Asta s-a întâmplat, practic, în toate statele care au modificat ceva în sistemul juridic. Și nu trebuie să cheltuim banii pentru proiecte și faptul că am comasat instituții, soluția, de fapt, fiind foarte simplă și nu cred că toată lumea nu vede că aceea ar fi soluția-cheie la toată istoria asta cu modificarea sistemului. Eu am o speranță acum că o să se reseteze acest sistem, o să se auto-reseteze, o să mai dispară niște elemente care erau legate de niște influențe și presiuni și eu cred că sistemul singur o să se reseteze, de impus aceste lucruri natural, asta că trebuie să se mai lucreze pe segmentele de independență a judecătorilor, independenți și din punctul de vedere al relațiilor cu procurorii, pentru că, de fapt, sunt pregătiți foarte bine la momentul actual toți actorii din sistem și am mari speranțe că lucrurile au să se modifice și multe au să se întâmple auto, nu numaidecât cu influențe. 

Cu DREPTul: În contextul acesta, ce schimbări sunt necesare pentru a îmbunătăți starea de lucruri în sistemul de justiție? Iată suplimentar la ceea ce ați zis că resetarea din interior, de altfel?

Ludmila Spînu: Reforma justiției trebuie să vină din interiorul actorilor care țin de sistemul de stat, cea mai mare parte de aici trebuie să vină. Eu nu zic că nu avem ce schimba și noi, avocații, noi trebuie să schimbăm puțin mentalitatea, că lucrurile trebuie să deruleze în mod natural, firesc.

Cu DREPTul: Deci vă referiți la polițiști, anchetatori, procurori, judecători?

Ludmila Spînu: Exact! Eu văd deja o schimbare mică și în organe, la faza de urmărire penală, la poliție, la procuratură, deși, bine, în mediul public se așteaptă schimbări într-o zi și toate. S-au mai eliminat din viziunile acestea gen noi suntem principalii. Nu sunt procurorii principalii. Formată o anumită perioadă de timp un tip de elită, eliminați acest tip de elită, nu sunt împotriva unor procuraturi specializate…

Cu DREPTul: Au fost sau trebuie să fie eliminate?

Ludmila Spînu: Păi, mie mi se pare că se schimbă. Cu eliminarea unor actori, vorbim de personal, văd modificare de mentalitate. Trebuie privite lucrurile că sunt în slujba cuiva, ei sunt în slujba statului, sunt în slujba organului de urmărire penală, iată aceasta eu văd modificare care trebuie să existe la noi. Exact asta trebuie să se întâmple la judecători, eu vă ziceam că de pregătiți sunt pregătiți, este încă unde. În reforma justiției vorbim despre faptul că judecătorii sunt actorii care cu adevărat vin să aprecieze doar cumulul de probe. Atât. Eu văd că reforma vine din momentul în care, haideți să spunem lucrurilor pe nume, oferirea unor salarii pe măsură, evident că ținem cont și de contextul Republicii Moldova; eliminarea unor presiuni, inclusiv din spațiul public, judecătorii trebuie să judece exact după probe. Și atât.

Cu DREPTul: Despre cultura juridică ați menționat de mai multe ori că e o problemă. În general, putem spune că există și o dinamică?

Ludmila Spînu: „Continuă să mă indigneze faptul că sunt niște lucruri simple din domeniul juridic și lumea nu le înțelege, la care am replica întotdeauna: „Păi, tu ești în domeniul juridic, dar lumea nu cunoaște”. Eu consider că la etapa actuală asta trebuia să fie cunoscut și, probabil, trebuia de început de inclus în studii liceale, dacă omul nu face studii juridice, în continuare el cumva trebuie să se descurce cu niște lucruri, merge la un jurist, dar n-o să meargă cu orice subiect la jurist, el trebuie să înțeleagă diferența dintre o cauză penală și una civilă. Spre exemplu, a procurat un telefon și peste trei zile nu mai funcționează, se duce la companie și-i spune: „Uite, telefonul meu nu funcționează, nu mai vreau telefonul, dați-mi banii înapoi”. Acela-i zice: „Nu putem să-ți dăm banii, banii au fost plătiți de altcineva, tu du-te la ei”. Chestii… El se duce și scriere plângere la poliție, o plângere, două, trei, patru. Ce treabă are poliția? Aceasta-i de domeniul dreptului civil, pentru asta trebuie să mergi în instanță. Elementare lucruri nu sunt cunoscute, da?

Cu DREPTul: Ca să nu mai zicem că nu știe omul ce a semnat…

Ludmila Spînu: „Exact. Și să-i invoci lui, celui care trăiește destul de greu, că de ce n-a venit la jurist… Dacă aș pune eu, ca să finalizez, de pe o scară de la 1 la 10, suntem undeva la 3. Am fost la 1, dar noi lucrăm intensiv și spunem oamenilor că ei trebuie să se documenteze.

Pentru asta este necesar să fie inclus în studiile liceale un studiu de inițiere, pentru asta este necesar cu adevărat cei care sunt implicați în sistemul de drept, judecători, procurori, avocați să vină cu informare, cu informații continue, plus să-i creăm omului obișnuința dacă are o problemă juridică să meargă la un jurist, că avem juriști foarte mulți la momentul actual.  

Cu DREPTul: Cum influențează accesul la justiție al acestor oameni?

Ludmila Spînu: „Începând din momentul în care s-a instituit asistența juridică primară, pe segmentul vizat stăm mult mai bine. În afară de faptul că a fost creat mecanismul, s-a făcut publicitate lucrurilor, au fost instruiți din toate instituțiile statului ca toată lumea să fie îndreptată acolo, toată lumea are dreptul la o consultație juridică. Și nu așa, dar statul își asumă asta, anume prin crearea sistemului de stat de asistență juridică garantată de stat statul și-a asumat obligația ca să poată să îndrepte toată lumea asta undeva acolo unde să se găsească soluții pe fiecare caz. Inițial, noi aveam câte 4-5 consultații pe zi, ca să vă zic acum că ajung la minimum 30. Asta-i în toată ziua de la ora 10 la 16, 17, 18. Este destul de mult timp. Cel puțin, oamenii au înțeles de acum că au posibilitatea, numai că ei n-au înțeles că trebuie să vină la avocat nu doar atunci când le-au apărut probleme, dar pentru a le preveni. Iată aici e problema. Pentru a preveni problemele mele, eu trebuie inițial să mă documentez, nu să le rezolv după, că după s-ar putea să fie târziu.