Acum în direct

Title

Artist

EcoContact: O nouă foaie de parcurs ce cuprinde direcțiile esențiale necesare de a fi îmbunătățite în domeniul investigării infracțiunilor de mediu este gata de a fi lansată

Scris de la 3 aprilie 2022

Foaia de parcurs a fost consultată recent, împreună cu Studiul de evaluare a situației actuale care a și identificat de altfel acele bariere existente la moment, atât legale cât și instrumentale în investigarea infracțiunilor comise în domeniul mediului.

”Un document de așa natură este esențial, totuși trebuie să lucrăm și la implementarea foii de parcurs pentru a avea o sustenabilitate în acțiuni și inițiative” a evidențiat participanții la ședința consultativă cu reprezentanții Ministerului Mediului, Procuraturii Generale, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, precum și Agenția Moldsilva, Agenția Apele Moldovei.

În contextul, ultimelor situații excepționale ce se manifestă tot mai des în țară, și anume incendierea vegetației, care cauzează nu doar pagube și daune biodiversității, speciilor, dar și locuințelor precum și în unele cazuri, decese, necesitatea unei îmbunătățiri a cadrului normativ, dar și mai mult, al metodologiilor de calcul a prejudiciilor sunt imperative. Această concluzie a fost evidențiată nu doar în cadrul evenimentului din 1 aprilie, dar și în cadrul evenimentului de consultare al comisiilor Parlamentare, în special cele de mediu, juridic și administrativ.

În esența elaborării unui astfel de document, cel mai important este acum, implementarea acestea. Chiar dacă proiectul se finalizează cu un astfel de document, activitățile vor fi continuate și colaborarea menținută pentru un rezultat cât mai efectiv. EcoContact, menține legătura cu actorii cheie în domeniul investigării infracțiunilor de mediu, ca, treptat, să aducă contribuții valoroase procesului în întregime de evaluare, control și calcul prejudiciului adus mediului.

Scopul acestui studiul este evaluarea situației actuale în domeniul investigării infracțiunilor ecologice (cu accent pe cauzele din domeniul gestionării apei, gestionării zonelor verzi și fondului forestier, și gestionării deșeurilor rezultate în urma activității de construcție). Acest Studiu reflectă activitatea și provocările Procuraturii Generale, a subdiviziunilor sale teritoriale și a ale Inspectoratului de Protecție a Mediului, pe care le întâlnesc în activitatea pe care o desfășoară, în special au fost analizate informațiile colectate în perioada 2018-2021.

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului ”Contracararea infracțiunilor ecologice pentru un mediu curat”, implementat de AO EcoContact cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova.


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork