Acum în direct

Title

Artist

O JUSTIȚIE VERDE PENTRU UN MEDIU PROTEJAT ȘI COMUNITĂȚI DURABILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Scris de la 22 noiembrie 2021

Astăzi, 22 noiembrie, a avut loc lansarea oficială a proiectului „O Justiție verde pentru un mediu protejat și Comunități durabile în R. Moldova” implementat de Asociația Obștească EcoContact, cu suportul financiar al Guvernului Suediei, partenerul principal fiind Ministerul Mediului al Republicii Moldova.

Un mediu curat contribuie incontestabil la asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de Constituția Republicii Moldova, cum sunt dreptul la viață, dreptul la sănătate.

Astfel, din partea ambasadei Suediei în Republica Moldova la evenimentul de lansare a proiectului a participat E.S. Katarina FRIED Ambasadoarea Suediei în RM, iar din partea ministerului mediului Republicii Moldova au participat Ministrul Mediului Iuliana CANTARAGIU, Secretarul de Stat Iordanca-Rodica IORDANOV.                      

AO EcoContact a fost reprezentată de directorul organizației, Natalia GURANDA.

Între participanți, de asemenea  au fost reprezentanți ai structurilor ale organelor de drept, procuraturii, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, inspectori de mediu, reprezentanți ai mediului academic și neguvernamental, presa.  

Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid: cu participarea fizică în Sala de marmură a Hotelului Jolly Alon și cu transmiterea on-line prin intermediul platformei Zoom, privesc.eu pe pagina de socializare a Ministerului Mediului de Facebook.

Proiectul urmărește scopul îmbunătățirii cadrului normativ și instituțional al guvernanței și justiției de mediu în Republica Moldova, prin realizarea unei implicări și cooperări mai puternice a tuturor actorilor-cheie în protecția mediului la nivel național și local.

Ministrul Mediului a deschis sesiunea plenară a evenimentului: „Mă bucur foarte mult că omenirea începe din ce în ce mai mult să conștientizeze importanța protecției mediului și recunoaște acest lucru prin prisma conștientizării că calitatea componentelor de mediu este din ce în ce mai proastă, resursele naturale încep să se diminueze la modul calitativ și cantitativ, în special cele care nu sunt regenerabile. Explozia demografică de pe Pământ se suprapune acestei probleme ca o presiune asupra durabilității speciei umane. Asta ii motivează pe oameni să revizuiască modul său de a exploata resursele naturale. În acest context apar noi necesități și noi reguli de joc, care se transpun în politici și legi, regulamente care sunt adresate diferitor actori”.

Ministrul Mediului Iuliana CANTARAGIU s-a mai referit la faptul că „În prezent în Republica Moldova există un cadru normativ de mediu, care în mare parte este destul de învechit și conformat la modelul mentalității pe care o avea omenirea anterior, mai mult fiind focusată pe exploatarea resurselor naturale. Faptul că există apă sau există sol, există păduri, aer, oamenii s-au obișnuit să le ia ca lucruri ce le merităm, fără a-și pune întrebarea dacă aceste resurse nu pot să dispară într-o zi. Acum există o viziune nouă, un alt tip de abordare și apare necesitatea de a revizui acest cadru normativ existent. Este necesar să fie luate măsuri pentru a extirpa acel flagel, corupția, este nevoie de pus la punct reguli bine argumentate”.

Secretarul de stat Iordanca-Rodica IORDANOV s-a referit la faptul că sunt multe acte normative la care deja s-a lucrat, care sunt revizuit și la care se fac modificări. La moment Guvernul R Moldova este în proces de definitivare a acelei anexe nr 11 la Acordul de Asociere, pentru a fi trasate acele directive și regulamente care rămân a fi transpuse”.

Proiectul „O Justiție verde pentru un mediu protejat și Comunități durabile în R. Moldova” va fi deci un ajutor esențial pentru transpunerea legislației europene în contextul Republicii Moldova. Ministerul Mediului este în proces de evaluare a politicilor și a identificat un număr de politici ce trebuie ajustate, a adăugat secretarul de stat al Ministerului Mediului Iordanca-Rodica IORDANOV, cu referire la situația actuală din domeniul protecției mediului înconjurător.

Sursa: www.mediu.gov.md


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork