EcoFM: Vom continua colaborarea cu tinerii instruiți în cadrul proiectului european „VOCEA TINERILOR- element durabil pentru un viitor verdeʺ
Scris de EcoFM la 30 august 2021
Asociația Obștească „Media-Grup MERIDIANʺ anunță despre încheierea proiectului „VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verdeʺ finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului ʺAbilitarea cetățenilor în Republica Moldovaʺ (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), realizat în perioada 03 august 2020-31iulie 2021.
Proiectul respectiv și-a propus să încurajeze colaborarea dintre mass-media și tânăra generație și stimularea interesului lor față de problemele de mediu din localitatea natală. Pentru a atinge obiectivele propuse redacția EcoFM a realizat în zonele de emisie (Ștefan Vodă, Fălești, Sîngerei, Anenii Noi) câte cinci instruiri pentru 12 tineri sau reprezentanți ai societății civile din fiecare localitate.
[modula id=”8336″]
În cadrul instrurilor tinerii au aflat care sunt departamentele unui post de radio, cum se scrie o știre, cum se realizează un interviu, o emisiune sau un reportaj. Au înțeles prin ce se deosebește jurnalismul de mediu de cel clasic. Un compartiment aparte a constituit procesul de realizare a campaniilor media la radio pe probleme de mediu și promovarea lor pe rețelele de socializare. Tinerii au manifestat interes față de principalele programe utilizate în prelucrarea sunetului și mastering. Au însușit cum să-și creeze propriul canal de Podcast pe diverse platforme, pentru a realiza podcast-uri pe teme de mediu. În urma instruirilor tinerii au început să identifice problemele prioritare de mediu din localitate și actorii principali de care depinde soluționarea lor. Instruirile au fost realizate în ideea sporirii cantității și calității producției media pe tematici de mediu aferente serviciilor publice locale, gestionarea deșeurilor, eficiență energetică, aprovizionare cu apă și canalizare precum și de a ajusta conținutul respectiv la formatele digitale (Podcast, Instagram, Youtube, website). Un success al proiectului este campania media de informare în scopul reducerii impactului epidemiei de COVID-19 asupra populației, realizată de echipa Eco FM împreună cu tinerii beneficiari.
O altă etapă a constitut concursul materialelor media realizate de tineri, unde au participat cu podcasturi pe teme de mediu și campanii media. Remarcăm că toate materialele participante la concurs au devenit parte a grilei a postului de radio EcoFM. Majoritatea tinerilor și-au manifestat interesul de colaborare în continuare cu EcoFM.
[modula id=”8347″]
Un alt obiectiv al proiectului a constat însensibilizarea populației de a se implica la soluționarea problemelorlegate de mediu, calitatea apei potabile și sanitației, contribuția la reabilitarea infrastructurii locale ori plata pentru serviciile publice inclusiv proiecte deja implementate sau în derulare finanțate de UE. Au fost realizate emisiuni despre istorii de succes a anumitor inițiative, proiecte europene, localități care implementează sau deja au realizat anumite proiecte importante. Drept rezultat au fost puse pe post 10 emisiuni, cu istoriile de succes de implicare civică în care este soluționată măcar parțial una din tematicile de mediu ori infrastructură. De către redacția EcoFM au fost difuzate 20 de emisiuni tematice cu durata de 40 min. fiecare,care au avut la bază teme precum colectarea separată a deșeurilor, compostarea, calitatea apei în fântâni, necesitatea canalizărilor la instituțiile preșcolare, ce înseamnă eficientizarea energetică a clădirilor publice, servicii publice și proiecte UE în acest domeniu etc. Unele emisiuni au fost realizate cu organizațiile implimentatoare a proiectelor UE.
Postul de radio EcoFM va continua realizarea emisiunilor pe tematica abordată în proiect, va stărui asupra colaborării cu mai mulți tineri din Republica Moldova, va promova conceptual bunei guvernări de mediu și va realiza mai multe emisini despre implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, va menține contactul strâns cu APL-urile din țară, referitor la importanța proiectelor europene.
Asociația Obștească „Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).