Acum în direct

Title

Artist

UE//Datorită asistenței UE, antreprenorii din regiunile Ungheni și Cahul își dezvoltă afacerile

Scris de la 18 mai 2021

Un nou program de granturi, în valoare totală de 700.000 euro, destinat întreprinderilor existente, start-up-urilor și inițiativelor de antreprenoriat social din regiunile Cahul și Ungheni este lansat astăzi. Asistența financiară pentru dezvoltarea sectorului privat din ambele regiuni-cheie este acordată de Uniunea Europeană, în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, susține: „Această nouă rundă de granturi pentru susţinerea ÎMM-urilor va contribui la îmbunătățirea calității vieții oamenilor din regiunile Cahul și Ungheni. Va sprijini antreprenorii să obţină noi investiții și să își extindă afacerile. Astfel, vor fi create noi locuri de muncă, vor spori veniturile angajaților şi promovate, deopotrivă, principiile economiei verzi. Acest lucru este posibil datorită asistenței UE de aproape 23 de milioane de euro acordată Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie pentru a stimula dezvoltarea economică incluzivă, ecologică, inteligentă și durabilă. Acest program este un exemplu concret al modului în care sprijinul UE îmbunătățește calitatea vieții oamenilor, în special prin promovarea unei abordări ecologice în redresarea economică.”

26 de companii din regiunile cheie Ungheni și Cahul vor primi în acest an granturi în valoare de 15.000 –  30.000 euro fiecare. Acesta este al doilea apel de finanțare pentru sectorul privat lansat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, primul fiind desfășurat în 2020. Atunci, 28 de întreprinderi, start-up-uri și inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de asistență din fonduri europene.

Asistența financiară va putea fi utilizată pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii în scopul dezvoltării afacerii, promovării modelelor de economie circulară, creării de noi locuri de muncă, sporirii atractivității regiunilor-cheie pentru noi investiții. Programul de granturi va fi însoțit și de activități de mentorat și instruiri gratuite pentru a stimula cultura antreprenorială a regiunilor cheie. Condițiile detaliate ale concursului și formularele de aplicare sunt publicate pe paginile web www.eu4cahul.md , www.eu4ungheni.md. Termenul-limită de depunere a dosarelor este 15 iunie 2021, ora 17.00. 

Antreprenorii din regiunile Ungheni și Cahul pot depune dosarele la următoarele categorii:

Sprijin pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor existente Granturi a câte 30.000 euro, număr total de beneficiari: 12 (6 pentru regiunea Ungheni, 6 pentru regiunea Cahul)
Cerințe minime: Entitate economică, înregistrată în Republica Moldova; Companie cu mai mult de 3 ani de activitate, înregistrată în raioanele Cahul sau Ungheni (zonă urbană sau rurală); Contribuție monetară obligatorie de cel puțin 10% din valoarea totală a proiectului; Lipsa restanțelor față de bugetul public.   
Sprijin pentru start-up-uri existente sau nou create Granturi a câte 15.000 sau 25.000 euro, număr total de beneficiari: 12 (6 pentru regiunea Ungheni, 6 pentru regiunea Cahul)
Cerințe minime: Entitate economică, înregistrată în Republica Moldova; Companie cu mai puțin de 3 ani de activitate, înregistrată în raioanele Cahul sau Ungheni (zonă urbană sau rurală) sau antreprenor/antreprenoare dispus/ă să lanseze/înregistreze  o nouă afacere în comunitățile rurale  din raioanele Cahul sau Ungheni; Contribuție monetară obligatorie de cel puțin 5% din valoarea totală a proiectului (pentru granturi de până la 15.000 euro) sau de 10% (pentru granturi de până la 25.000 euro);
Sprijin pentru inițiative de antreprenoriat social Granturi a câte 20.000 euro, număr total de beneficiari: 2 (1 pentru regiunea Ungheni, 1 pentru regiunea Cahul)
Cerințe minime: Grup de persoane înregistrate ca entitate juridică în raioanele Cahul sau Ungheni până la acordarea suportului financiar sau companii existente, antreprenori înregistrați în raioanele Cahul sau Ungheni care își propun să dezvolte, finanțeze și implementeze inițiative răspuns la problemele sociale, culturale sau de mediu fără a genera profit sau pentru a reinvesti profitul în scopuri sociale; Contribuție monetară obligatorie de cel puțin 5% din valoarea totală a proiectului.

Întreprinderile de stat, companiile înființate de APL, companiile beneficiare ale programului de granturi ediția 2020 nu sunt eligibile pentru acest concurs.

Acesta este al doilea apel de granturi pentru antreprenorii din regiunile Cahul și Ungheni organizat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie. Cel de-al treilea și ultimul apel destinat sectorului privat din regiunile-cheie va fi lansat în 2022. Valoarea totală a granturilor pentru mediul de afaceri din regiunile Cahul și Ungheni acordate în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie este de aproximativ 1,7 mln. euro.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, prietenoasă mediului, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md și www.eu4ungheni.md

Sursa: EU4Moldova


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork