UE// Fiecare poate contribui la economisirea resurselor naturale și la îmbunătățirea mediului
Scris de EcoFM la 29 martie 2021
Proiectul „FIECARE POATE CONTRIBUI LA ECONOMISIREA RESURSELOR NATURALE ȘI LA ÎMBUNĂTĂȚIREA MEDIULUI” este implementat de A.O.„Expresul” și este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Proiectul a fost lansat în luna august 2020, unde echipa de implimentare și-a propus promovarea eficienței energetice atât în orașul Ungheni cât și în satele din apropiere. Au fost organizate șase cafenele ale tinerilor (Măcărești, Petrești, or. Cornești, Boghenii Noi, Pîrlița, mun.Ungheni) unde au fost puse în discuție mai multe subiecte legate de eficiența energetică (economisirea energiei, izolarea termică a clădirilor,etc.) În general au fost abilitați aproximativ 150 de tineri.
Tinerii instruiți vor participa la un concurs de fotografii, eseuri și desene despre eficiența energetică, care va culmina la finalul proiectului cu o expoziție unde vor fi anunțați câștigătorii.
Până la moment în cadrul proiectului au fost realizate cinci reportaje scrise și cinci reportaje video despre istorii de succes atât în domeniul public cât și cel privat referitor la eficiența energetică.
Coordonatoarea proiectului Lucia Bacalu, a declarat pentru EcoFM că pe parcursul elaborării materialelor media a reușit să comunice cu mai mulți primari interesați de acest subiect:
Potrivit Luciei Bacalu, cetățenii din r-onul Ungheni deja înțeleg importanța eficienței energetice, și sunt deranjați spre exemplu, când pe timp de zi arde iluminatul stradal, respectiv sunt cheltuiți banii publici. Sunt atenți la procurarea produselor electrocasnice, consultând în primul rând caracteristicile de consum al energiei.
În cadrul proiectului a fost realizat un spot video de promovare a eficienței energetice, unde se regăsesc toate aspectele acestui domeniu.
Asociația Obștească„Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeanăși implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).