Acum în direct

Title

Artist

UE // Vizită de documentare și monitorizare la Stația de pompare Gherman, treapta I, parte componentă a sistemului de apeduct Prut- Fălești.

Scris de la 5 februarie 2021

AO „CUTEZĂTORUL”, în colaborare cu Consiliul raional Fălești, au organizat o vizită de documentare și monitorizare a situației actuale a Stației de pompare Gherman, raionul Ungheni. La eveniment au participat 20 de reprezentanți ai partenerilor de proiect, societății civile, Comitetului Local de Cetățeni Fălești, APL de nivelul I și II, Direcției de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe Fălești.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul Victor Cimpoieș, managerul proiectului „Cetățeni implicați-comunități dezvoltate- servicii de calitate”, președintele interimar al raionului Fălești Veaceslav Tambur, Constantin Bîndiu, șeful Secției Proiecte la ADR Nord, primarii orașului Fălești, comunelor Risipeni și Făleștii Noi, vicepreședintele raionului Mihai Prodan ș.a.

Despre istoria construcției și situației actuale a Stației de pompare Gherman au relatat domnii Constantin Bandiu, spesialist principal al Consiliului raional Fălești, și Mihai Popovici, responsabil de finisarea lucrărilor de construcție și punerea în funcțiune a sitemului de apeduct Prut- Fălești.

Dupa partea indroductivă, participanții au vizitat stația de pompare, fiind informați despre lucrările efectuate și sarcinile pentru finisarea lor și punerea în funcțiune a stației. Cei prezenți au menționat că în untimul timp situația la Stația de pompare Gherman s-a schimbat spre bine. Acest adevăr a fost confirmat și în timpul testării apeductului magistral, când stația a lucrat fără careva probleme, iar apa a ajuns la Fălești.

În același timp, specialiștii au menționat, că atât la Stația Gherman, cât și la Stația de pompare, treapta  II Taxobeni, mai este de lucru pentru ca sistemul de apeduct să fie pus în funcțiune, iar locuitorii orașului Fălești să beneficieze de apă potabilă de caliatate.

AO ”CUTEZĂTORUL” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Cetăţeni implicaţi – comunităţi dezvoltate – servicii de calitate” în raionul Fălești.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor in Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.


Acum în direct

Title

Artist

artwork
Song
Artist
artwork