Știri
Page: 88
Proiectul ”Dezvoltare locală prin abilitarea și implicarea cetățenilor! Nouă ne pasă!” este implementat de A.O. „ProEntranse” și este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Obiectivul general al proiectului este abilitarea cetățenilor prin participare activă și constructivă la procesele decizionale […]
Forfotă, emoții, veselie – toate dis-de-dimineață, în clasa a 3-a „B” a Gimnaziului „Mihai Eminescu” din or. Cantemir, unde a fost adusă o boxă pentru căpăcele de plastic. Copii așteptau de ceva vreme cutia specială, care va sta în clasa lor pe durata concursului „Căpăcele vesele”. Pe rând, ei au pus în cutie capacele adunate timp […]
O morsă a fost observată pentru prima dată în județul Kerry din vestul Irlandei. Localnicul Alan Hulihan și fiica sa de cinci ani, Muirenn, se plimbau de-a lungul plajei când un vizitator arctic a ieșit brusc din apă, scrie The Independent. Potrivit tatălui, fiica a fost prima care a văzut animalul uriaș. „Este uriaș, cam […]
Asociația Băștinașilor „CIUCIULEA – VATRĂ de DORʺ din raionul Glodeni a implementat proiectul „SITE – Servicii Informaţionale Transparente şi Eficiente în satul Ciuciulea, raionul Glodeni”, co-finanțat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA în cooperare cu Clinica Juridică Universitară și Agenţia de Dezvoltare Locală Moldova și co-finanţat de […]
Proiectul ”Educația pentru eficiența energetică- pilon al dezvoltării locale durabile” este implementat de A.O. Centrul de Orientare și Promovare Europeană „DIALOG” și este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Proiectul dat este are rol de suport al proiectului de […]
În Suruceni copii se pot bucura de un teren de joacă iar cei mai maturi de un loc de odihnă grație proiectului „Împreună spre succesʺ implementat de A.O. „Pentru Suruceneniʺ din cadrul programului „Agreed Project – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA (Association of Local Democracy Agencies). Importanța proiectului rezidă din faptul […]
Proiectul „Tinerii Anticafenelei pentru un mediu sustenabil prin servicii publice locale calitative” este implementat de A.O. Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală „ANIMA” și este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). O primă acțiune în cadrul proiectului a fost […]
Michelin este cunoscut nu numai ca fiind creatorul popularului ghid culinar, ci în primul rând ca producător de anvelope. Anvelopele moderne ale mărcii franceze sunt alcătuite din peste 200 de componente care sunt potrivite în mod ideal pentru a interacționa între ele pentru a oferi performanțe echilibrate în ceea ce privește siguranța, confortul și impactul […]